Controlul de la Săcelu, în favoarea Bazei de Tratament

338

baza-de-tratament-saceluVerificarea efectuată la jumătatea săptămânii trecute la Săcelu de către comisia Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia(SNLO) şi de către comisarii Gărzii Financiare Gorj au dat câştig de cauză Bazei de Tratament. Astfel, în urma verificării s-a demonstrat că biletele la intrarea în spaţiul de agrement erau valabile, acestea fiind licitate şi autentificate.

Demersul primarului Ion Voica de a stopa plângerea penală împotriva sa pentru furtul biletelor de tratament a fost un eşec. Plângerea a rămas în picioare, edilul local din Săcelu fiind, în continuare, cercetat pentru furt şi abuz în serviciu, acesta intrând, la jumătatea lunii trecute, în posesia a cinci carnete a câte o sută de file, bilete, în valoare de 25 de milioane de lei vechi. În favoarea lui Voica, se vehiculează, că a intervenit însuşi comandantul IPJ Gorj, Viorel Caragea, care a discutat, la finalul săptămânii trecute, cu directorul SNLO, Daniel Burlan. În vizita făcută la SNLO, Caragea a fost însoţit de Voica în persoană, care se temea că noua plângere penală ar putea să îl bage după gratii.

A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here