Controale la fructe şi legume

1106

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat controale, vineri, la agenți economici de pe raza municipiului Târgu-Jiu, care au ca obiect de activitate comercializarea de legume și fructe, fiind aplicate șapte sancțiuni în valoare de 47.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 12 /1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de comerț ilicite. Totodată, oamenii au confiscat peste 1.600 de kilograme de legume și fructe, în valoare de 4.500 de lei. De asemenea, în urma verificărilor a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.