Controale la centrele de vaccinare

1296

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că vor fi efectuate controale la centrele de vaccinare anti-COVID, iar pentru neregulile depistate vor fi aplicate sancţiuni.

„În momentul acesta avem mai puţine doze de vaccina decât am avea nevoie. (…) Suntem în curs de a verifica situaţia. Se vor face echipe mixte de control formate de către Corpul de control al Ministrului Sănătăţii şi direcţiile de sănătate publică pentru a verifica cum stau lucrurile în fapt la nivelul centrelor de vaccinare. (…) Asta înseamnă că ne trebuie sancţiuni. Am vorbit cu premierul despre introducerea de sancţiuni. Avem nevoie de sancţiuni pentru cei în măsură să verifice dacă strategia adoptată de Guvernul României este respectată la nivelul centrului de vaccinare. Există medici coordonatori pentru fiecare centru de vaccinare. În acest moment putem să îi asigurăm de cercetări disciplinare dacă nu vor respecta ceea ce s-a stabilit. Imediat vom putea să vorbim despre sancţiuni adoptate de către Guvern”, a susţinut Voiculescu.

El a spus că, în perioada 15 – 23 ianuarie, 1.353 de persoane s-au vaccinat anti-COVID-19, deşi erau eligibile pentru etapa a treia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here