Controale intensificate, în contextul pandemiei. Amenzi de zeci de mii de lei

4414

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, împreună cu polițiști locali și celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă vizează, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
,,În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise. Astfel, sâmbătă, în urma celor 14 acțiuni desfăşurate de cele 228 de efective, pe raza întregului județ, au fost verificate 108 societăți comerciale, peste 300 de mijloace de transport, fiind totodată legitimate 1.200 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 181 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 24.850 de lei. Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ. Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!”, a transmis IPJ Gorj.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here