Controale în ariile protejate din Gorj. Amenzi!

952

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat, în primul semestru al anului 2019, un număr de 39 de controale în domeniul conservării biodiversității și al ariilor naturale protejate. Dintre aceste verificări, 31 au fost inspecții planificate. „Au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare de 22.500 de lei”, a precizat Gheorghe Sanda, comisarul șef al Gărzii de Mediu Gorj. Comisarii de mediu au verificat, între altele, respectarea regimului de administrare a rețelei naționale de arii naturale protejate, autorizațiile și modul de desfășurare a activității de pescuit și de protecție a fondului piscicol din apele naturale ce aparțin domeniului public și au verificat respectarea măsurilor de prevenire și combatere a unor acțiuni de distrugere a habitatelor naturale prin arderea miriștilor, stufului sau vegetației forestiere, prin desecări sau devieri ale cursurilor de apă ori activități de turism necontrolat și neorganizat, acțiuni care au ca efect distrugerea condițiilor de conservare a florei și faunei sălbatice.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here