Contractul cu consultantul lucrărilor pe DN66 va fi reziliat, spaniolii băgaţi şi ei în corzi

436

Inspecţia de la finalul săptămânii trecute a lui Narcis Neaga, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, pe DN66, în zona Lainici, nu a fost de bun augur pentru cele două firme spaniole care prestează pe cele două tronsoane de drum. Neaga le-a cerut spaniolilor să prezinte, în două săptămâni, un nou grafic de lucrări, în caz contrar, contractele le vor fi reziliate. De asemenea, i s-a atras atenţia firmei de consultanţă Hyder Consulting LTD că îşi va pierde contractul.

Neaga a vizitat anunţat lucrările de pe DN 66 Rovinari – Târgu-Jiu şi Bumbeşti-Jiu – Petroşani (Defileul Jiului), iar ce a văzut la faţa locului nu l-a mulţumit, dimpotrivă. De altfel, le-a impus din prima celor doi constructori spanioli, COMSA şi COPISA, un termen de aproximativ două săptămâni pentru a veni cu un nou program adecvat de lucrări, în caz contrar urmând să fie reziliate ambele contracte. “Pe Defileu era cam un om la kilometru, circa 40 de oameni la 40 de kilometri, puţin; nu şi-au respectat promisiunea în ceea ce priveşte finalizarea drumului până la Lainici făcută anul trecut. Referitor la Comsa, acelaşi sentiment de şantier părăsit, nu se poate continua în ritmul acesta. Le-am spus şi celor doi constructori şi consultantului că dacă vor continua în ritmul acesta le vom rezilia contractele. Le-am dat termen până pe 10 mai să vină cu un program de lucrări adecvat, să vină cu contractele de subcontractare sau convenţii, ce au ei, în caz contrar în 11 mai le reziliez contractele la amândoi. Suntem foarte nemulţumiţi de activitatea consultantului, în mod cert, reziliem contractul, aici nu există dubii, situaţia în care ne găsim acum este în bună parte din cauza consultantului care a fost şi proiectant.
Consultantul este firma Hyder. Le-am atras atenţia ambilor constructori care sunt spanioli ca ei, ca ţară, au reuşit să absoarbă fonduri foarte bune cu un grad ridicat, noi ne-am dorit acelaşi lucru şi considerăm că nu este normală această atitudine faţă de şantierele din România şi faţă de banii europeni cu care se construieşte în România. I-am întrebat de ce nu termină lucrările, nu mi-au dat niciun răspuns, le-am calculat că pot termina anul acesta exceptând anumite porţiuni”, a spus Narcis Neaga.

Se doreşte salvarea gospodăriilor expropriate
În ceea ce priveşte lucrările la centura ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu, constructorul, cel care a construit şi viaductul de la Orăştie, a fost înştiinţat să nu înceapă asfaltarea în zona caselor care urmează să fie demolate până nu va fi găsită o soluţie de salvare a cât mai multor gospodării din cele 28 care trebuie expropriate.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here