Contractele de arendă, înregistrate în 15 zile

413

arendaPersoanele fizice de la nivelul judeţului nostru care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal sunt obligate să înregistreze contractele de arendă la organele fiscale în raza cărora au domiciliul în termen de 15 zile de la încheierea acestora.

Noua obligaţie a fost introdusă de la începutul anului în Codul Fiscal şi se înscrie în seria măsurilor luate de Guvern pentru fiscalizarea agriculturii. Contribuabilii gorjeni trebuie să declare în scris în contract modalitatea de impunere a venitului net, prin cote forfetare sau sistem real. Impozitul pe veniturile din arendă se calculează prin reţinere la sursă de către plătitorii de venit (arendatorii) la momentul plăţii venitului, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net, impozitul fiind final. Impozitul calculat şi reţinut pentru veniturile din arendă se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut şi se declară în formularul 100 “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”. Persoanele fizice care obţin venituri din arendă şi pentru care impozitarea se face prin metoda cotei forfetare, nu au obligaţia depunerii formularului 200 “Declaraţie privind veniturile realizate în România”. Totuşi, arendaşii care optează pentru impunerea în sistem real nu datorează plăţi anticipate în cursul anului, însă trebuie să depună formularul 200 până pe data 25 mai a anului următor. Pentru veniturile realizate în anul 2011 declararea se face în conformitate cu legislaţia în vigoare până la sfârşitul anului trecut, adică prin completarea şi depunerea formularului 200 la Direcţia de Finanţe până pe 25 mai 2012. Venitul brut realizat din activitatea de arendă reprezintă totalitatea sumelor în bani încasate şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură primite. În cazul din urmă menţionat, evaluarea în lei se va face pe baza preţurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale Consiliului Judeţean. În cazul în care contribuabilii optează pentru impozitarea prin cote forfetare, venitul net din arendă se stabileşte la fiecare plată prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.