Două unități de învățământ din Târgu-Jiu vor fi reabilitate cu fonduri europene. „Tocmai am semnat contractele de finanțare prin PNRR pentru Școala Gimnazială «Gheorghe Tătărescu» și Liceul Tehnologic nr. 2, al cărui director, domnul Ionuț Berca, m-a însoțit la București, la Ministerul Dezvoltării”, a precizat, marți, primarul Marcel Romanescu.
La Liceul Tehnologic nr. 2 este vorba de un proiect în valoare de peste 8,5 milioane de lei. Pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale „Gheorghe Tătărescu”, suma alocată depășește 2 milioane de lei.
Este vorba despre reabilitarea clădirilor în care funcționează cele două unități de învățământ, pentru creșterea eficienței energetice. Concret, lucrările constau în izolarea termică a spațiilor, schimbarea tâmplăriei, înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele eficiente energetic de tip led, instalarea unor sisteme de monitorizare și control pentru sistemul de încălzire, instalarea de panouri fotovoltaice, instalarea sistemelor de ventilare cu recuperare de căldură și reabilitarea, în întregime, a sistemelor de încălzire ale celor două școli.