Contracte semnate. Noi afaceri în Gorj

2328

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, semnează astăzi, contractele de subvenţie cu antreprenorii ale căror planuri de afaceri au fost selectate pentru finanţare prin proiectul „Start Up pentru Excelenţă”, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. În Gorj vor fi înfiinţate nu mai puţin de 34 de noi afaceri.

Proiectul se implementează în baza acordului de parteneriat semnat între Asociaţia Excelsior pentru Excelenţă în Educaţie (lider), Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu (partener) şi Judeţul Gorj (partener).
Valoarea totală a subvenţiei ce urmează a fi acordată în cadrul proiectului, de către cei trei parteneri, este de peste 7,3 milioane lei, din care se vor finanţa 27 de planuri de afaceri cu 178.340 lei (echivalentul a 40.000 euro/plan) şi 19 planuri de afaceri cu 133.755 lei (echivalentul a 30.000 euro/plan).
Judeţul Gorj, în calitate de partener, va finanţa 22 de planuri de afaceri în valoare de circa 3,5 milioane de lei. „Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea antreprenoriatului în Regiunea Sud-Vest Oltenia, prin susţinerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană”, anunţă reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj.

Circa 100 de noi locuri de muncă
Grupul ţintă al proiectului a vizat un număr de 300 persoane fizice (şomeri/persoane inactive/persoane care au un loc de muncă şi care au dorit să înfiinţeze o afacere, în scopul creării de noi locuri de muncă) şi subvenţionarea a 46 de planuri de afaceri ale acestora, în vederea creşterii adaptabilităţii persoanelor de a materializa ideile de afaceri. Totodată, prin implementarea acestui proiect se vor crea aproximativ 92 de locuri de muncă în regiune.
Cele 46 de firme înfiinţate în cadrul proiectului, care vor beneficia de ajutor de minimis, sunt localizate după cum urmează: 34 în judeţul Gorj, din care: 28 în Târgu-Jiu, 2 în Târgu-Cărbuneşti şi câte una în Motru, Novaci, Turceni şi Tismana; patru în Dolj, trei în Slatina – judeţul Olt; trei în judeţul Vâlcea şi două în Drobeta Turnu Severin – judeţul Mehedinţi.
Afacerile care vor fi dezvoltate vizează următoarele domenii: producţie (panificaţie, textile, tehnică dentară, produse manufacturiere) şi servicii (colectare deşeuri, instalaţii, tâmplărie, service auto, tractări auto, curierat, înregistrări audio, dezvoltare software, portaluri web, inginerie, agenţii de publicitate, fotografie, furnizare forţă de muncă, agenţii de turism, ambalare miere, cabinete medicale şi stomatologice, producţie spectacole, after school, activităţi recreative, servicii de înfrumuseţare).
I.I.

1 COMENTARIU

  1. Nu e motiv de lauda cand ati inchis ochii la neindeplinirea anumitor criterii pentru unii sau altii, mai rubedenii, mai cu o pila politica! Scrie in conditii sa nu mai fi fost administrator la o alta firma, scrie! Si atunci de ce ati aprobat proiecte ai caror beneficiari au fost administratori ai altor firme? Un exempu: proiectul unei doamne Luca Diana. De ce ati inchis ochii la documente atasate proiectelor despre care, daca nu stiati, ati auzit macar ca sunt obtinute altfel decat in mod corect?
    E demult stiut ca posturile la stat in Gorj sunt donate rudelor, amicilor, obligatiilor pe linie politica. Dar nu ne-ar fi dus capul sa credem ca puteti face asta si cu banii europeni. Dar, na, asta e doar un coment. Cand va bate la usa DNA-ul, poate va veti aminti lucrurile pe care v-ati facut ca nu le stiti cand acordati punctaje.

Dă-i un răspuns lui unul fara pile politice Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here