Contra, despre Pandurii: Întâlnim o echipă periculoasă

917

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Cosmin Contra, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că meciul cu Pandurii de mâine este mult mai greu decât cele cu FC Botoșani, CSU Craiova și Steaua în special pentru că se va disputa cu „calificarea în play-off pe masă”.

„E a treia finală de când sunt eu la echipă. Și spre norocul nostru am ajuns să jucăm această a treia finală cu calificarea pe masă. Asta ne-am dorit. Întâlnim o echipă periculoasă, chiar dacă lumea consideră că vom avea un meci ușor cu Pandurii. Acest meci este mai greu decât cele cu Botoșani, Craiova și Steaua. Pe mine mă deranjează când sunt subestimați adversarii, pentru că în fotbal apar mereu surprize. Ei de la meci la meci au crescut, iar la Botoșani, chiar dacă au pierdut, au avut atunci controlul în unele momente când puteau marca și schimba soarta jocului. Au jucători cu experiență de la mijloc în sus, jucători care ne pot pune probleme dacă noi intrăm relaxați. De aceea trebuie să fim foarte concentrați și agresivi pentru a câștiga”, a spus Contra. (A.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here