Contra, despre meciul cu Spania: ,,Ne trebuie şi noroc”

976

România înfruntă fosta campioană europeană şi mondială, Spania, pe Arena Naţională, în această seară, de la ora 21.45. Fost jucător la Alaves şi Atletico Madrid, dar şi fost tehnician la Getafe, selecţionerul României, Cosmin Contra, a recunoscut că va avea în faţă o echipă superioară. Totuşi, antrenorul ,,tricolorilor” vrea cel puţin un egal din confruntarea cu ibericii şi spune că tinereţea lotului nostru poate fi în avantajul gazdelor. Antrenorul României a vorbit, pentru presa din Spania, şi despre problemele cu care se confruntă fotbalul autohton, dificultăţi care se oglindesc în performanţele primei reprezentative. „Spania este superfavorită, dar sigur îi vom pune probleme. Visăm cel puțin la un egal, numai că ne trebuie o zi perfectă și puțin noroc, iar ei să prindă una slabă. Mereu am pus probleme granzilor și tineretul nostru a dovedit că se poate. Aveam 14-15 jucători la marile echipe europene, acum numai câțiva și nu sunt titulari indiscutabili și asta ne afectează. Nu mai suntem competitivi în Europa, nu mai avem de mult echipă în grupele Ligii. Am reîntinerit lotul cu jucători de la U21 și cu mine au debutat 14 în 18 meciuri. Am făcut o trupă bună și avem încredere că ne vom califica la Euro 2020, unul din orașele gazdă fiind București”, a spus Contra. Selecţionerul a admis că amfitrionii trebuie să joace fără greşeală pe propriul teren, iar criza care afectează FCSB şi Dinamo şi-a spus cuvântul şi asupra ,,tricolorilor”. ,,Trebuie să facem meciul perfect tactic şi fizic. Spania, cu jocul său de posesie, domină toţi adversarii. Trebuie să alergi mai mult ca ei ca să câştigi, iar tactic trebuie să fii impecabil. Vom încerca să nu le oferim spaţii, să jucăm foarte grupaţi şi să încercăm să ieşim rapid şi să lovim pe contraatac. Este adevărat că echipele cu cea mai mare tradiţie trec printr-o criză, de joc şi de rezultate, şi e clar că asta afectează şi naţionala. Am chemat aceşti jucători care au avut un Campionat European de tineret atât de bun cu certitudinea că putem construi o mare echipă”, a declarat Contra. România are 7 puncte după 4 jocuri, spre deosebire de Spania, care are un parcurs perfect.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here