Continuă demersurile pentru Cinematograful S. Nicolaescu

394

Conducerea Primăriei Târgu-Jiu încă mai poartă discuţii cu Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor (RADEF) în vederea transferului Cinematografului “Sergiu Nicolaescu” în patrimoniul public al UAT Târgu-Jiu.

Din păcate, până acum, acestea nu au dat rezultate, însă reprezentanţii administraţiei locale doresc să găsească o cale pentru a se folosi de sala cinematografului în vederea organizării unor spectacole şi asta deoarece cinematograful a fost modernizat şi cu sprijinul Consiliului Local.
“Şi în această dimineaţă (n.r. luni) am avut o discuţie cu directorul România Film, Adrian Mironescu. I-am lansat invitaţia de a ajunge la Târgu-Jiu în perioada următoare pentru că suntem interesaţi, şi Consiliul Local şi Primăria, de această sală, nu doar ca sală de proiecţii filme, ci şi ca sală de spectacole având nevoie în municipiu de o astfel de locaţie. Ne-a informat că va ajunge probabil în jurul datei de 15-16 martie la Târgu-Jiu, dar totodată ne-a informat că România Film nu ar dori să predea cinematografele care au fost modernizate. Pentru asta, noi va trebui să găsim un punct de vedere comun pentru că acest cinematograf a fost modernizat. Considerăm şi noi că e foarte important să găsim o soluţie pentru că, la un moment dat, s-ar putea să fim nevoiţi să susţinem existenţa acestui cinematograf pe raza municipiului Târgu-Jiu. Sunt discuţii pe care le purtăm de mult timp cu domnul Mironescu pentru a găsi o formulă să beneficiem şi noi, ca primărie, de locul respectiv şi să avem un cadru legal pentru a susţine funcţionarea acestui cinematograf pentru că au avut o problemă în a obţine avizul de la ISU, un scenariu de foc costă foarte mult, bani pe care RADEF nu îi are, iar noi nu-i puteam oferi ca şi autoritate pentru că nu aveam niciun drept. Va fi o discuţie şi la noi acasă cu directorul Adrian Mironescu şi vom încerca să găsim soluţii să beneficiem şi noi de sala respectivă atunci când avem nevoie pentru că şi noi am investit acolo şi am fost alături de România Film şi avem o serie întreagă de evenimente ale Direcţiei de Evenimente, proiecte în care avem nevoie de acea sală pentru a le derula”, a declarat Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu.

Vot pentru demersuri deloc noi
Un vot pentru aceste demersuri a fost dat şi în ultima şedinţă de Consiliu Local, consilierii din partea PNL propunând un proiect de hotărâre pentru iniţierea procedurilor de transferare a Cinematografului în patrimoniul public al municipiului. Supus votului, proiectul a fost respins, deoarece de peste un an de zile, aceste demersuri au fost iniţiate de conducerea Primăriei Târgu-Jiu.
Şefii Primăriei Târgu-Jiu sunt dispuşi să investească în cinematograf, dacă RADEF îşi dă acordul transferului imobilului către administraţia municipală.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here