Continuă chinul! Pandurii, umilită în Regie

1334

Alt antrenor, acelaşi scenariu. Pandurii Târgu-Jiu a limitat proporţiile scorului doar o repriză împotriva Rapidului, dar trupa lui Daniel Pancu s-a dezlănţuit după pauză şi a administrat gorjenilor o nouă umilinţă. Debutul lui Călin Cojocaru pe banca tehnică nu avea cum să schimbe multe lucruri la formaţia jiană. Pandurii şi-a făcut norma şi la Bucureşti, a încasat alte patru goluri, şi arată ca o echipă de Divizia C dacă ne legăm nu numai de linia de clasament, dar şi de golaverul din ultimele trei meciuri, 0-13! Un fost ,,gorjean”, Cătălin Hlistei, a deschis scorul în minutul 8, după o pasă a lui Labeau. Deşi nu au mai marcat până la intrarea la cabine, giuleştenii şi-au creat oportunităţi mari, dar fie Cotolan a intervenit decisiv, fie gazdele au ratat din situaţii clare de gol. Scenariul nu a mai fost acelaşi în partea secundă. Elevii lui Pancu şi-au majorat avantajul în minutul 66, când Drăghiceanu a finalizat o pasă pe culoar. Peste numai trei minute, Hlistei a reuşit dubla, iar umilinţa a fost desăvârşită de francezul Labeau (`72).Pandurii a rămas cu un singur succes după 17 runde, fiind ,,lanterna roşie” a ligii secunde cu numai 7 puncte. Echipa fanion a judeţului revine pe Municipal săptămâna aceasta.

RAPID – PANDURII TÂRGU JIU 4-0 (1-0)
Stadion: Regie (Bucureşti – Bucureşti);
Arbitru: Andrei Baciu; Asistenţi: Mihăiţă Adrian Noroc şi Iulian Cătălin Brînză (toţi din Botoşani);
Observatori: Dan Jiga (Bistriţa) şi Florentin Barbu (Giurgiu).
RAPID: Al. Tătaru – Băjan, Bonnin (17′ Pănoiu), Mallo, Goge (cpt.) – Sefer (71′ Piriz), Jorza, Djuric – Labeau, Roskopf (54′ Drăghiceanu), Hlistei. Antrenor: Daniel Pancu. Rezerve neutilizate: Achiriloaei – Catrici, Crețu, Dulca.
PANDURII: M. Cotolan – Chiş, Oiţă (cpt.), D. Ciobanu, R. Bratu – Lu Yuefeng (61′ Șendroiu), Trancă (78′ Takahashi) – Nichifor, A. Dinu, Rasoveanu – P. Popescu (85′ Unguru). Antrenor: Călin Cojocaru. Rezerve neutilizate: Al. Oprița – I. David, N. Cotolan, Vasilescu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.