Continuă căutările fetiței care a pierit în apele Jiului

508

Copila de 10 de ani, din comuna Drăguțești, luată de ape, este de negăsit. După trei zile de căutări, pompierii nu au reușit să dea de trupul fetiței care duminică a plecat cu mama și cu sora ei la scăldat, în râul Jiu. ”Analizăm dimineață (n.r. – miercuri) și, dacă se consideră că este necesar și familia insistă, vom continua cât va fi nevoie. Marți s-au alăturat și cei de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Rovinari. De la ISU sunt șapte subofițeri cu o barcă și un camion de intervenție, merg spre Rovinari și se întâlnesc cu cei de la Serviciul Voluntar. Sunt șanse minime să mai fie în viață, după trei zile. Dacă nu o vedea mama ei că o lua apa, atunci presupuneam că ar putea fi în alta parte”, a declarat Augustin Malacu, reprezentant al ISU Gorj.
Fetița a intrat duminică în apă, pe raza comunei Drăguțești, să se răcorească și a fost luată de curenți, sub privirile mamei și ale surorii sale. Tatăl acesteia a sunat la 112, după ce soția sa l-a anunțat că nu își găsește fiica cea mică.
Loredana Fîciu

1 COMENTARIU

  1. Mai nou romanii salveaza cadavre.Si la tv s-au chinuit unii nu stiu câte zile sa salveze un cadavru din munti.Pai bine mai desteptilor nu era mai usor sa folositi elicopterul ala sa dea o tura pe jiu sa avertizeze oamenii inainte de a da drumul la baraj,decât sa pui în miscare acum atâtea cautari.

Dă-i un răspuns lui sla e Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here