Contestaţie sub anchetă!

475

Diana Cocir MotruPrintre cei 47 de elevi care au obţinut notă de trecere la examenul de bacalaureat în urma contestaţiilor, se numără şi Diana Cocir, din Motru. Cu toate că fusese declarată respinsă după afişarea rezultatelor parţiale, tânără a depus contestaţie. Spre încântarea acesteia, nota la limba română i-a fost mărită cu aproape 4 puncte.

De la nota 3.40 la 7.30 după contestaţii. Este vorba despre o lucrare a unei eleve de la Colegiul Naţional “George Coşbuc” din Motru, care a fost notată, după contestaţii, cu o notă mai mare cu 3.90 puncte faţă de nota iniţială. Înainte de contestaţii, Diana Cocir a fost notată cu 3.40 la limba Nota mare dupa contestati, Diana Cocirromână, la matematică a obţinut 5.80, iar la ultima probă scrisă, unde a ales fizica, a fost notată cu 7.65. Iniţial, datorită notei de la limba română, eleva nu a fost admisă. Din fericire pentru ea, a fost inspirată şi a depus contestaţie. În urma reevaluării lucrării, Diana s-a aflat printre cei 47 de elevi care au fost promovaţi în urma contestaţiilor. Tânăra a reuşit să promoveze examenul de bacalaureat, după ce la nota de 3.40 de la limba română au mai fost adăugate 3.90 puncte, tânăra reuşind să obţină 7.30 la prima probă scrisă din cadrul examenului de bacalaureat. Media finală a tinerei a fost 6.91. Lucrările care au primit la corectarea de după contestaţii note cu peste 1.50 puncte mai mari vor intra în atenţia unei comisii interne a ISJ Gorj. Din fericire pentru elevi, aceştia nu vor fi afectaţi indiferent de rezultatul comisiei, ei rămânând cu nota obţinută după contestaţie.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here