Contestatarii lui Bălăeţ, în conducerea CSM

1227

Patru consilieri locali vor face parte din conducerea Clubului Sportiv Municipal din Târgu-Jiu. Este vorba de Eduard Lădaru (ALDE), Ion Butan (PSRo), Constantin Ştefan şi Nicolae Predescu (ambii PSD), aleşii majorităţii politice care au blocat în mai multe rânduri validarea lui Robert Bălăeţ în fruntea CSM, deşi acesta câştigase concursul organizat de primărie. Acum, fostul jucător de la Pandurii este nevoit să lucreze cu cei patru consilieri, desemnaţi vineri în Comitetul Director al CSM.

Mai mult, Ion Butan este socrul contracandidatului lui Bălăeţ. „Sper să colaborez foarte bine cu dânşii, să propunem bugetul. Eu nu am nicio problemă, sper să putem lucra pentru binele sportului gorjean. Urmează să completăm Comitetul cu cei patru sponsori. Există cereri, sunt oameni de afaceri interesaţi să vină lângă club”, a spus Bălăeţ.
„Trebuie să începem activitatea la club”, susţine şi Eduard Lădaru. Oamenii de afaceri vor trebui să vină cu o sponsorizare de cel puţin 25.000 de euro, dacă vor să facă parte din conducerea CSM Târgu-Jiu. „Sumele sunt similare cu cele de la CSM Oradea. Acesta e scopul. Nu putem să băgăm orice om de afaceri că vine cu 10 sau 3 lei. Sumele trebuie să fie consistente. Dacă oamenii de afaceri sunt interesaţi să susţină activitatea sportivă, vin cu banii şi în mod firesc vor fi introduşi în Comitetul Director pentru a decide, prin vot, cu privire la banii lor”, a menţionat Lădaru, precizând că sponsorii care vor finanţa clubul sportiv vor primi, în schimb, reclamă: „Vor avea parte de publicitate, aşa cum se întâmplă peste tot în lume. Doar nu vreţi să le dăm bani de la primărie ca să intre în acest Comitet Director”.

„Clubul va fi politizat”
Liberalul Mihai Paraschiv crede însă că se va ajunge la o politizare a activităţii clubului sportiv. „Încă de la înfiinţare eu am spus că acest club sportiv, prin amendamentele care au fost aduse de cei de la PSD, va fi politizat în totalitate, aşa cum au încercat să manevreze concursul. Ştiţi bine pentru cine a fost dedicat postul de director, aşa se continuă acum şi probabil va avea deficienţe de funcţionare. Dacă din cinci membri, patru sunt de la PSD şi anexe, vă daţi seama că orice decizie ce se va lua va fi pe placul celor de la PSD. Fac legea cum o fac şi în Consiliul Local. Vă daţi seama câte beţe în roate vor fi băgate directorului Bălăeţ, atâta timp cât în Comitetul Director a intrat domnul Butan, care a avut interese directe şi câte presiuni a făcut să-şi pună ginerele în funcţia de conducere”, a spus Paraschiv, la un post local de radio.
I.I.

1 COMENTARIU

  1. Desi nu-l cunosc personal pe dl.Paraschiv consider ca are f.multa dreptate.Nu poti sa numesti in conducerea unui club care se vrea reprezentativ la nivelul jud.Gorj(si nu numai)asemenea personaje,asemenea anonimi,paraleli cu activitatea sportiva!?Nu ca Balaet ar fi excelat in domeniu sau ar fi un mega manager,totusi…Si domnule Ladaru,daca tot vorbiti (aiuritor bineanteles)de cotizatii enorme,apropo,dvs.cat cotizati in nume propriu,bineanteles?Deci e clar vreti sa conduceti,si sa-l conduceti inclusiv pe Balaet,asa cum ati condus si tara asta”nenorocita”…de VOI !??

Dă-i un răspuns lui EL SPORTISIMO Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here