Consumatorii trebuie să fie atenţi la ce cumpără pentru masa de Paşte

101

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă gorjenilor să cumpere produsele alimentare pentru Paşte numai din spaţii sau unităţi înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar. De asemenea aceştia mai atenţionează consumatorii să fie atenţi la ce fel de carne doresc să cumpere, se identifică două tipuri de carne: cea de miel (ied) care provine din unităţi autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare şi cea care se obţine prin sacrificarea la cererea consumatorilor, în locuri special amenajate temporar.

Potrivit reprezentanţilor DSVSA cei care cumpără carnea şi organele de miel trebuie să se asigure că merg în spaţii autorizate, unde produsele sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară şi poartă marca de sănătate, care atestă că animalele, carnea şi organele obţinute în urma sacrificării au fost supuse examenelor veterinare înainte de sacrificare, precum şi după sacrificare, iar în urma rezultatelor nu au fost identificate boli transmisibile de la animale la om sau alte aspecte care ar putea prezenta un risc pentru sănătatea consumatorilor. Din punctul de vedere al originii cărnii, se identifică două tipuri de carne: cea de miel (ied) care provine din unităţi autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare şi cea care se obţine prin sacrificarea la cererea consumatorilor, în locuri special amenajate temporar, precizează sursa citată.

Specificaţii importante pentru consumatori
Carnea de miel (ied) care provine din unităţi autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare are o marcă de sănătate de formă ovală, cu dimensiunile de 6,5/4,5 cm, având inscripţionate: denumirea ţării, respectiv “ROMÂNIA” cu majuscule sau codul ISO al ţării “RO”, numărul de autorizare acordat de autoritatea veterinară centrală a ţării de origine şi abrevierea Comunităţii Europene.
Carnea de miel (ied) obţinută prin sacrificarea la cererea consumatorilor, în locuri special amenajate temporar, are aplicată o ştampilă de formă rotundă, cu diametrul de 3,5 cm, cu următoarele înscrisuri: “ROMÂNIA”, iar în centru indicativul judeţului, urmat fără întrerupere de numărul de autorizare al unităţii şi numărul de identificare al medicului veterinar oficial care asigură supravegherea veterinară a unităţii.
Din punctul de vedere al particularităţilor specifice speciei, inspectorii informează că ovinele dispun de incisivi numai pe maxilarul inferior, pe cel superior având un burelet gingival, dentiţia incisivă lipsind, iar membrele anterioare şi posterioare se termină în formaţiuni ungulare, respectiv copite biongulate. În acest sens este de preferat ca mielul sacrificat să aibă capul ataşat de carcasă, precum şi porţiunea terminală a unui membru.

Atenţie la cumpărarea ouălor!
Inspectorii sanitari recomandă de asemenea şi achiziţionarea ouălor să se facă din locuri aflate sub supraveghere sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, acest lucru garantând că ele provin de la păsări sănătoase, din ferme autorizate şi controlate sanitar-veterinar, au fost transportate cu mijloace auto autorizate sanitar-veterinar şi care respectă normele şi condiţiile de igienă şi de temperatură şi sunt depozitate şi expuse spre comercializare cu respectarea condiţiilor de igienă şi temperatură.

Cei care vând direct lapte crud, demonstrează cu acte starea de sănătate a animalelor
Comercializarea laptelui şi a brânzeturilor în pieţele agroalimentare şi târguri, de către producătorii agricoli, se realizează în baza documentelor de înregistrare sanitar-veterinară, eliberate de către DSVSA judeţene. Astfel, producătorii care vând direct lapte crud către consumatorul final, în pieţe, trebuie să deţină fişe de sănătate care să ateste starea de sănătate a animalelor de la care a fost obţinut laptele, completate de către medicii veterinari din localităţile de origine.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here