Constantinides acuză, dar nu explică!

537

La finalul meciului pierdut de echipa sa contra Craiovei, Antonis Constantinides a avut o serie de declarații extrem de interesante.
Tehnicianul Energiei a lăsat să se înțeleagă că au fost încercări de a i se impune jucători: „Pentru mine a fost o experienţă extraordinară pe care am trăit-o, în special reacţia unora dintre jucători. Trebuie să mă gândesc să vorbesc cu managementul dacă voi continua aici. Pentru că s-au întâmplat multe lucruri care nu-mi plac. Și când se întâmplă astfel de lucruri, îmi fac bagajele și plec acasă! Nu știu cum se lucrează aici, dar antrenorul este singurul care decide cine este în teren și cine nu. Antrenorul poartă responsabilitatea eșecurilor, iar acum eu îmi asum responsabilitatea acestui eșec”, a declarat Antonis Constantinides la conferința de presă de după partida cu SCM U Craiova, pierdută de elevii săi în ultima secundă de joc cu 72-73 după ce Energia a cedat un avantaj de 18 puncte. Întrebat punctual dacă cineva i-a impus ca el să joace, antrenorul a dat-o la întors și a răspuns ca și cum s-ar fi referit la o situație ipotetică: „Nimeni nu mi-a spus cine să intre pe teren. În momentul în care se vor face astfel de presiuni, voi pleca acasă!”, a fost răspunsul lui Constantinides, care a precizat și că nu se gândește să plece de la echipă în acest moment: „Nu plec! Sigur nu plec! Sunt aici să fac echipa să joace bine. Echipa a jucat bine la acest meci, dar nu pot să accept unele lucruri care s-ar putea întâmpla! Nu o să spun ce s-a întâmplat. E treaba mea. Dacă va fi ceva de spus, voi spune”, păstrând în continuare misterul asupra problemelor care l-au deranjat la acest meci și în perioada de dinainte sau de după partidă.
La finalul jocului, din tribună a coborât Laurențiu Ciurel, directorul CEO, reprezentantul principalului sponsor al echipei, care a mers în vestiar, însă Constantinides a declarat că nu acesta ar fi motivul supărării sale: „Domnul președinte poate să vină unde vrea, nu mă deranjează. Este președinte, el decide și poate să facă ce dorește și ceea ce gândește. Este omul care dă banii la echipă. Atunci când pierzi de o asemenea manieră, toată lumea este furioasă. Domnul Ciurel a venit la vestiar, am avut o discuție, domnul Ciurel a spus niște lucruri, și eu am spus ceva, am discutat, dar au fost lucruri normale. Atunci când se pierde așa, primul care este de vină este antrenorul, de obicei. Domnul Ciurel, domnul Cumpănașu, presa poate spune orice lucru negativ, au tot dreptul. Am „găsit soluția” să pierdem un meci care a fost al nostru 35 de minute, un meci pe care l-am controlat și trebuia să-l controlăm până la capăt”, a mai spus antrenorul Antonis Constantinides.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here