Constantin Gheorghe Angheluţă, acordeonist și solist vocal 1947 – 2003

567

Constantin Gheorghe Angheluţă (1947-2003) – după cum spune el însuşi în cântarea sa Cine eşti tu, domnule Angheluţă? („Micul Angheluţă eu sunt/, fără disc la„Electrecord”/dar la nunţii, în ţară, o lume întreagă ştie/ căci eu sunt rapsod), într-adevăr, aşa a fost. Întreaga sa viaţă, el, ca acordeonist şi rapsod de muzică populară românească şi rromă, a rămas în „umbra”marilor cântăreţi ai vremii, cărora Angheluţă le-a oferit cântecele să fie cântate de acei „mari” cântăreţi şi cântăreţe din rândul românilor. Angheluţă s-a născut la 29 iunie 1947, în satul ialomiţean Ciochina, apoi a trăit în localitatea Dor Mărunt, în satul călărăşean Dâlga Gară. Tatăl său – Ion al lui Talacu Bombonaru – şi mama sa – Margareta Mozgodin – erau rromi – rudari (lingurari), care se trăgeau din rromii bulgari, ce veniseră în România, după primul război mondial. Acolo, la Dâlga Gară, Angheluţă învaţă, singur, când avea numai şase ani, să cânte la acordeon şi tot acolo merge la şcoală, învaţă carte şi se apucă, după cinci ani, să-şi plăsmuiască textele cântecelor, pe care el le cânta şi interpreta. Astfel, el a ajuns foarte cunoscut, ca un tinerel rrom, care cânta şi interpreta la nunţi cântece făcute de el şi care, frecvent – într-o manieră umoristică – aduceau critici vieţii duse de rromi, vorbeau de greutăţile lor şi despre nedreptăţile făcute rromilor atunci, în era comunistă.
Dar, Angheluţă nu s-a oprit aici. Cum el învăţa bine în şcoală, a mers să studieze după aceea la oraş. După ce a terminat liceul, a ajuns profesor de muzică şi de biologie într-un sat, Pelinu, unde a lucrat în mod exemplar, existând, astfel, foarte mulţi profesori rromi, cărora sistemul comunist de atunci nu îi încuraja să-şi arate, deschis, etnia.
Deşi îi plăcea mult profesia didactică şi era foarte iubit şi dorit de săteni, el ascultă sfatul dat lui de către marele acordeonist şi solist de muzică lăutărească – Fărâmiţă Lambru – adică, să meargă în capitala României, la Bucureşti, ca să fie văzut pe marea scenă de lăutari şi de cântăreţi. Aşa şi face şi, repede, ajunge dirijor – şeful orchestrei „Alunelul”, care reunea studenţii din Institutul Politehnic bucureştean. Uşor – uşor, ajunge să fie căutat de „marile cântăreţe şi cântăreţi ai zilei”, să preia cântece şi texte făcute de el, îndeosebi între anii 1970-1988, când el a „colaborat” cu aceştia, cum au fost: Ion Dolănescu, Maria Dragomiroiu, Ionela Prodan, Gabi Luncă, Romica Puceanu, Mioara Lincan ş. a.
În acest mod, el rămâne fără înregistrări, nu a avut discuri, imprimări la Radio sau la televiziune. Dar, cum Dumnezeu nu doarme, Angheluţă nu a încetat să interpreteze şi să cânte la nunţi aceste cântece „oferite” altora. Mulţi oameni au făcut imprimări „pe viu” la nunţi, spectacole şi astfel de piese muzicale au circulat din mână în mână, şi în România şi în alte ţări (precum scrie pe internet un admirator al muzicii sale, Daniel, din Timişoara, că între anii 1988-89 se trimiteau din acest oraş, în Statele Unite ale Americii, casete audio cu muzică „piratată”, cântată de către Angheluţă). În decembrie 1989, Angheluţă a luat parte împreună cu cei trei copii ai săi – (Marga) Rita, Udilă, Budală – la Revoluţie, la Bucureşti şi, fiind deschis, adevărat rrom – care nu s-a ascuns niciodată că este rrom – el şi-a oferit casa unde să fie sediul partidului rrom, Unirea Romilor, care se găsea pe strada Pictor Stahi, la numărul 10, sectorul 1 din Bucureşti. De asemenea, el făcut atunci primul spectacol cu rromii din întreaga ţară care cântau muzică lăutărească.
În toamna anului 1992, când Vasile Ionescu a organizat, la Restaurantul Budapesta din Bucureşti, o întrunire a rromilor, acolo era şi marele Angheluţă, cu orchestra sa, dar şi profesorul de limba rromani, Gheorghe Sarău, împreună cu elevii lui rromi de la Liceul Pedagogic din Bucureşti, care se pregăteau să devină viitori învăţători ai rromilor. Domnul Angheluţă a cântat solo şi la acorde¬on pentru „foştii, actualii şi viitorii noştri profesori rromi” şi le-a oferit, cu autograf, elevilor rromi câte o carte scrisă de el, apărută în anul 1991, cu textele cântecelor, interpretate de el, strânse sub titlul Eu cred că şi Iliescu plânge după Ceauşescu. Balada românilor şi Balada ţiganilor (Bucureşti, 1991, fără menţionarea editurii, 75 p.). Pe un exemplar dat de Angheluţă profesorului Sarău este scris aşa: „După ani şi ani de zile/ Privind în această carte/ Vă veţi reaminti de mine/ şi-mi veţi da atunci dreptate”.
Da, într-adevăr, în cuvintele cântecelor sale sunt şi multe spuneri pline de înţelepciune, una din ele ar trebui să stăruie în fiecare zi în mintea celor care încă mai au un comportament discrim¬inatoriu. Țineți minte cuvintele sale: „nu culoar¬ea dă omului valoarea!” Între anii 1998 – 1999, Angheluţă a lucrat, o scurtă vreme, ca redactor, la revista rromă „Asul de treflă”. A decedat la 1 septembrie 2003, din nefericire, uitat de mulţi oameni… O familie română de prieteni – domnul George Corbu, epigramist şi şef de cabinet la Ministerul Educaţiei între anii 1990-1997, şi soţia sa, doamna scriitoare, Paulina Corbu – care erau vecini cu Angheluţă – după moarte lui Angheluţă s-au îngrijit de fata lui Angheluţă şi au dat-o să înveţe mai departe la Liceul bulgar „Hristo Botev”, pe care l-a absolvit în anul 2009, cu media 8,80, în profilul filologie.
Prof. Teodor Voicu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here