Constantin Crețan și Nicu Bunoaica, mandatați să participe la negocierile pentru noul CCM în CEO

1567

Liderii Constantin Crețan și Nicu Bunoaica vor participa la negocierile, care vor avea loc începând cu luna martie, pentru încheierea unui nou CCM în CE Oltenia. Aceștia au fost mandatați de Confederația Meridian, din care organizațiile lor fac parte, să reprezintele interesele salariaților în comisia de negociere.

Iată adresa Confederației Meridian, semnată de președintele Ion Popescu:

MANDAT SPECIAL

Confederația Sindicală Națională MERIDIAN, organizație sindicală reprezentativă la
nivel național, potrivit Sentinței Civile nr.3/RZ/2020 a Tribunalului București, în baza
prevederilor art. 102 alin.(1) pct.B lit. a) din Legea 367/2022 privind dialogul social, la
solicitarea și în baza mandatului dat de Federația Național a Muncii, organizație
sindicală afiliat la CSN MERIDIAN, ca răspuns la solicitarea și mandatarea din partea
Sindicatului Solidaritatea 2013, organizație sindicală afiliată la Federația Națională a
Muncii, mandatează în vederea participării la negocierea, încheierea și semnarea
Contractului Colectiv de Muncă 2024-2026, la nivelul Societății Complexul Energetic
Oltenia SA, următorii reprezentanți:

1- dl CREȚAN Constantin, președintele Federației Naționale a Muncii, membru
titular;
2- dl BUNOAICA Nicu, președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, membru
supleant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here