Constantin Brâncuşi în viziunea lui Petre Pandrea

724

,,În rezumat, Brâncuşi mânuia oralitatea cea mai fascinantă cu o îndemânare de artist, de războinic şi filosof. Mânuia săgeata înmuiată în venin a pamfletului ideologic, sabia sclipitoare a dialogului cu interlocutorul ales, petarda aforismului, harfa şoaptei melancolice şi a suspinului, artileria grea a erudiţiei mascate, pledoaria avocatului ciceronian şi a lui Nicolae Titulescu………………….”
Petre Pandrea
,,El este mai mult decât un sculptor, mai mult decât un profet, mai mult decât un artist de geniu. Este un Demiurg”.
Geo Bogza

Sub numele de Petre Pandrea, pseudonim de om al condeiului, începând cu 9 octombrie 1932 şi până la trecerea în veşnicie, iulie 1968, timp de 36 de ani, se ascunde identitatea scriitorului Petre Marcu- Balş. Hărăzit să poarte acest pseudonim datorită bunicii sale, Baba Stana, i-a făcut cinste prin activitatea sa scriitoricească . În urma concursului de admitere la cea mai vestită unitate şcolară din Muntenia şi Oltenia, Liceul “N. Filipescu” din Valea Voievozilor, Mănăstirea Dealu, Târgovişte, 800 de candidaţi preselecţionaţi din cei mai buni elevi ai ţării, pentru 40 de locuri şi 20 de burse, Petre Marcu este admis bursier. Unul dintre colegi era şi prinţul Nicolae de Hohenzollern. Capacitatea mică(clasa a patra de liceu) o dă cu profesorul Nae Ionescu. Transferat la Colegiul Naţional “Carol I”, Craiova, în clasa a opta, absolventul Petre Marcu se clasează pe primul loc. Licenţiat în Drept, cu magna cum laude, obţine o bursă de studii pe şapte ani la renumitele universităţi europene: München, Heidelberg, Paris şi Roma. În cele şase luni de studenţie la Paris, îl cunoaşte pe Constantin Brâncuşi, august- octombrie 1927. “L-am cunoscut pe Brâncuşi, afirmă Petre Pandrea, între anii 1927- 1939”. „Şi eu am fost în Arcadia lui Brâncuşi. L-am cunoscut personal la Paris şi Bucureşti, am stat la lungi taifasuri sub vraja marii sale personalităţi artistice şi filosof al vieţii. Ne despărţeau 28 de ani.” Brâncuşi i se adresează cu apelativul”nepoate”, iar Petre Pandrea cu „neică”. Petre Pandrea deţinea 40 de epistole brâncuşiene scrise în limba franceză, în care tratează probleme de etică şi filosofie.
Până la 60 de ani, când aşterne amintirile despre Brâncuşi, autorul arată că a rămas, cu intermitenţe, „un temperament dezordonat, un rob al inimii, un om din partidul cucilor, rebel la coerciţiuni, individualist excesiv cu iniţiative într-o ţară micuţă, cu o capitală levantină, cotropită patru veacuri de otomani; sufleteşte eram prins şi influenţat adânc de provincia de cobiliţari, cu reminiscenţe puternice de comunitate agrariană, dornică de vătafi şi ctitori, dar şi de muncă ordonată pe căprării şi în colective”. Este vorba de Oltenia, Valahia Mică. Publică ”Brâncuşi. Amintiri şi exegeze”, Editura Meridiane, 1967, a doua ediţie postumă, Editura Meridiane, 1976. În anul 2000, apare o ediţie îngrijită şi Cuvânt-înainte de Nicolae Diaconu, Editura Fundaţiei “Constantin Brâncusi”, Târgu-Jiu, în colecţia „Brâncuşiana”, cu sprijinul Ministerului Culturii. Şi în această carte, întâlnim acelaşi stil caracteristic lui Petre Pandrea în “Memoriile mandarinului valah”, cu absenţa unei sistematizări(„temperament dezordonat”), cu evadări repetate în alte momente temporale şi alte locuri, cu digresiuni neaşteptate, cu reluări ale aceloraşi aspecte îmbrăcate aproape în aceleaşi fraze, urmând fluxul amintirilor.
Cât priveşte tipologia oltenilor, aceştia aparţin categoriei” homo faber”(lat. “omul făurar, muncitor”), venind cu un exemplu din aforismele lui Constantin Brâncuşi: „Să creezi ca Dumnezeu, să comanzi ca un Rege şi să munceşti ca un Sclav”. Petre Pandrea se mândreşte cu celebrităţi care îşi au obârşia în Mica Valahie(Oltenia): Tudor Vladimirescu, prototipul omului brâncuşian, haiducul Iancu Jianu, Tudor Arghezi, precizând că “ceea ce a fost Tudor Arghezi în lirică, a fost Tudor Vladimirescu în politică”, Constantin Rădulescu-Motru, cel mai de seamă profesor de filosofie, Mihail Sadoveanu, cel mai însemnat scriitor contemporan, originar din Gorj prin tatăl său, “un avocat oltean, pripăşit în Moldova”, mai degrabă, zicem noi, prin bunicii săi, un gorjean şi o doljeancă, refugiaţi la Iaşi, în timpul zaverei din1821, Gib Mihăescu, apoi tatăl lui Cezar Petrescu, un inginer agronom oltean, Elvira Popescu şi Mihăilescu, celebrităţi pariziene, care au plecat din Caracal şi s-au născut pe aceeaşi stradă unde se aflau casele lui Iancu Jianu şi Nicolae Titulescu, lor li se adaugă Gheorghe Tătărescu. Tot la Paris, a trăit şi a creat o altă personalitate de sorginte olteană, Principesa Brâncoveanu, Brâncoveni, judeţul Romanaţi, care semna Contesa de Noailles, considerată cea mai puternică forţă lirică a Franţei într-o anumită perioadă. “Principesa Ana de Noailles, după contele de Noailles, soţ, se aseamănă cu Brâncuşi, cum seamănă fratele cu sora”, susţine Petre Pandrea. După ce înşiră aceste personalităţi celebre cu originea în Oltenia, autorul conchide:”Brâncuşi e cel mai mare oltean din toate timpurile, un Everest al spiritului oltenesc.” ,,O cobiliţă a realismului lucid şi a muncii pilduitoare stă pe un umăr a lui Constantin Brâncuşi, iar pe celălat umăr se află mereu o pasăre măiastră”. Petre Pandrea consideră Oltenia ca un sediu al artei moderne prin cei trei lirici, Al. Macedonski, Tudor Arghezi şi Adrian Maniu, un epic, Gib I. Mihăescu şi un sculptor, Constantin Brâncuşi.
Peste patruzeci de pagini sunt dedicate de Petre Pandrea aşa-zisei ,,Pravile de la Craiova”, sintagmă aflată chiar de la Constantin Brâncuşi, prin aceasta înţelegând realitatea lui Tudor Vladimirescu de la 1821, Proclamaţia de la Islaz a lui Radu Şapcă de la 1848 şi “pravila sa” de la Paris. Deci nu a existat de facto o ,,Pravilă de la Craiova”. Cunoscând viaţa lui Tudor Vladimirescu şi a lui Iancu Jianu, Brâncuşi este”un exponent al spiritului pandur, care s-a zămislit mereu şi s-a dezvoltat în sute de ani de bătălie cu opresiunea Imperiului Otoman” .
Petre Pandrea vorbeşte în repetate rânduri despre unele inexactităţi biografice despre Brâncuşi, strecurate în monografia lui Ionel Jianu şi în Prefaţa scrisă de Jean Cassou, fondatorul Muzeului Naţional de Artă Modernă din Paris. În primul rând, părinţii lui Brâncuşi, Nicolae Radu şi Maria, nu erau ţărani săraci, ţineau două slugi în curte, atelier de tâmplărie şi două curele de pământ. Ei susţineau că Brâncuşi era ciobanul incult din Carpaţi, lipsit de cultură înaltă şi teoretică, cu o filosofie rudimentară, teză preluată şi de alţii. Dimpotrivă, susţine Petre Pandrea, Brâncuşi era “noul Erasmus, un umanist valah la Paris, polivalent, un intelectual rafinat, filosof si moralist stoic, un spirit esopic, un cobiliţar oltean plecat în emigraţie”. Petre Pandrea a descoperit latura esopică şi sâmburele eticii stoicismului antic. După ce prezintă coordonatele olteneşti pe care se situează Brâncuşi, un exemplu de muncă, de moralitate si armonie stoică, aminteşte de prietenii acestuia, spirite superioare ale timpului, având”geniul şi fidelitatea prieteniei”. Romancierul româno-american, Peter Neagoe, ardelean la origine, se împrieteneşte cu Brâncuşi la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, fiind colegi(1893-1903), prietenia celor doi continuă în voiajul de studii, ca “păsări călătoare”, până la München. Peter Neagoe, căsătorindu-se cu o americană, emigrează în Lumea Nouă, se stabileşte şi continuă studiile în America, revine la Paris în 1926, îl revede pe marele său prieten, rămânând adevăraţi prieteni până în ultimele clipe ale vieţii. Acesta va scrie un roman cu titlul” Sfântul din Montparnasse”, în care va oglindi viaţa zbuciumată a sculptorului român,”o succesiune de întâmplări minunate”. James Joyce, irlandez la origine, autorul romanului modern” Ulisse”, a fost prietenul lui Brâncuşi timp de 16 ani, prietenie având la bază unele afinităţi evidenţiate de Petre Pandrea: emigranţi voluntari, nu pecuniari, singurătatea , „înrădăcinările indelebile” în solul ţărilor lor de baştină, Irlanda şi România. Cei doi prieteni credeau în „eterna reîntoarcere”, pusă în circulaţie de filosoful german Nietzsche, idee ce sugerează repetiţia cosmică a vieţii. James Joyce îl introduce si pe Ezra Pound, poet şi eseist american, în intimitatea lui Brâncuşi, pe care îl admiră în eseuri ditirambice. Poetul era ospătat de Brâncuşi cu mămăligă “împănată cu bucăţele de telemea de oi cu o fripturică: un pui cu mujdei şi bine ardeiat”. Ezra Pound scrie un text ilustrat cu peste 20 de fotografii şi completat cu câteva aforisme brâncuşiene. În martie 1957, poetul, aflându-se în Italia, a primit cu tristeţe vestea sucombării prietenului său, Constantin Brâncuşi. Înainte să închidă ochii, Ezra Pound scria: „Brâncuşi mi s-a părut un sfânt/este primul pe lista mea a valorilor. / Vreau să-i văd a sa Masă a Tăcerii./ Un amic veneţian mi-a propus să mă conducă în România s-o văd”. Deschizători de drumuri noi au fost toţi trei: Brâncuşi în sculptură, Joyce în roman, iar Pound în poezie. Artişti ai avangardei: Amadeo Modigliani, Erik Statie, Tristan Tzara şi Man Ray, au fost, de asemenea, prieteni ai lui Brâncuşi. La tinereţe a fost bun prieten cu Tudor Arghezi, pictorul N. Dărăscu si cu Iosef Iser. Muzele lui Constantin Brâncuşi fac obiectul unor capitole din ,,Amintirile” lui Petre Pandrea: “Povestea domnişoarei Pogany”, “Brâncuşi şi Peggy Guggenheim”. ,,Ca şi la Goethe, un şirag de femei- perle i-au urmat volens-nolens calea vieţii”, precizează autorul. Margit Pogany s-a născut la Budapesta în anul 1880 şi s-a stins din viaţă la 84 de ani, 31 decembrie 1964, în Australia. Viaţa şi-a petrecut-o la Paris, Londra şi Australia. Iubirea dintre sculptorul româna şi maghiara „cu ochii mari şi visători”, pictoriţă fără talent, a început în iulie 1910 şi a durat până în ianuarie 1911, când Margit a plecat la Londra. Singurul care a cunoscut-o a fost cel dintâi prieten al lui Brâncuşi, V.G. Paleolog, despre care a şi scris “Ochii domnişoarei Pogany fac iarăşi înconjurul pământului”, iar publicistul american, sculptor, Sidney Geist, a scris articolul ,,Numai ochi”, special pentru revista”Contemporanul” din 9 septembrie 1966. Portretul domnişoarei Pogany, în mai multe versiuni(1910-1931) din materiale colorate de marmură sau de bronz lustruit prin care şi-a asigurat nemurirea, este considerat de Sidney Geist “ cel mai vestit portret al epocii moderne”. Bătrâna amantă şi muză a lui Brâncuşi, aflându-se la ananghie, în Australia, a oferit spre vânzare bustul în bronz dăruit de iubitul ei în 1913. Peter Neagoe este de părere că o altă muză ar fi inspiratoarea portretului în marmură şi bronz şi anume, milionara americană Elaine Feyre, plecată la Londra cu poetul italian Marinetti. Pentru “Muza adormită” ar fi la mijloc baroana Franchot, iar prima versiune a ,,Sărutului” ar fi fost concepută pentru monumentul funerar al rusoaicei Tanossa Gassevskaia din Cimitirul Montparnasse, care s-a sinucis din pricina unei iubiri neîmplinite, afirmaţie făcută şi de Jean Negulescu (“Miracolul iubirii mai presus de moarte”). Între Brâncuşi şi miliardara americană, Peggy Guggenheim, care locuia la Veneţia, a existat o idilă amoroasă timp de două decenii , din vara anului 1921 şi pînă în iunie 1941. Peggy Guggenheim, alintată de Brâncuşi “Căpritza” şi “Peghitza”, ne-a lăsat un memorial interesant despre sculptorul român, tipărit de grecul Christian Zervos, care a trăit la Paris, afirmând că lui Brâncuşi i-au plăcut femeile frumoase de la tinereţe până la adânci bătrâneţe, la fel ca lui Goethe.
Petre Pandrea aminteşte şi despre bogata corespondenţă între Aretia Tătărescu şi Constantin Brâncuşi privind un monument al eroilor la Târgu-Jiu, corespondenţă confiscată la arestarea soţului, Gheorghe Tătărescu, de asemenea, despre întâlnirea cu D. Gusti, cu ocazia expoziţiei din 1937, la Paris, cum a petrecut în intimitatea lui Brâncuşi o întreagă seară, servit cu un supeu grandios: fripturi felurite, brânzeturi franceze şi vinuri albe şi roşii de Bordeaux. D. Gusti a fost clientul avocatului Petre Pandrea şi, prin amabilitatea soţiei, Elena Gusti, a citit în jurnalul intim al sociologului despre întâlnirea cu Brâncuşi în 1937. Pe lângă ospitalitatea marelui sculptor, D. Gusti a rămas surprins de mândria acestuia pentru originea sa oltenească şi gorjeană pe care n-a renegat-o niciodată, în acelaşi timp l-a admirat pe acest om ”cu barbă lungă, neîngrijită, cu ochi vioi şi caustici, cu privire plină de bunătate”, personalitate puternică, lucrând de unul singur şi realizând o varietate aleasă de opere, în atelierul său din Montparnasse, plin de ciudăţenii . (Va urma)
Constantin E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here