În capitolul “Brâncuşi şi Paul Morand”, Petre Pandrea se referă la contribuţia lui Paul Morand, căsătorit cu principesa română Elena Şuţu, fost ministru plenipotenţiar al Franţei la Bucureşti, scriitor de prestigiu internaţional, prefaţatorul Catalogului cu operele lui Brâncuşi, la promovarea artei sculptorului român pe plan internaţional, lui i se alătură principesele române de la Paris, Ana de Noailles, Marta Bibescu şi Elena Văcărescu, factori decisivi în această privinţă.
Autorul evidenţiază şi principalele mituri ale lui Brâncuşi: patria şi mitul moşneniei olteneşti. Plecând de la ideea că ,,Omul fără patrie este ca omul fără umbră”, şi-a păstrat rădăcinile obârşiei sale gorjene şi paşaportul românesc până la moarte, de asemenea, afirmă că moşnenii ar fi „boieri de la facerea lumii”.
În acelaşi timp, Petre Pandrea face referiri şi la ultimii ucenici ai lui Constantin Brâncuşi, Natalia (Petre Pandrea “Matilda”?!) Dumitrescu, sculptoriţă, şi Alexandru Istrati, pictor, vecinii săi de atelier, care l-au vegheat între 1948 şi 1957, fiind trecuţi în testament, potrivit căruia atelierul şi preţioase statui le-a dăruit statului francez. De la cei doi aflăm următoarele:”Când trăia Maestrul , aniversarea naşterii o serbam timp de trei zile, pentru că în actul lui de naştere era indicat: ,,în ziua de 21 februarie, s-a născut alaltăieri un copil de sex bărbătesc” şi atunci el a tranşat în sensul de a-şi sărbători aniversarea timp de trei zile. Aşa se face că data naşterii lui Brâncuşi este considerată de către unii 19 februarie, iar de alţii, 21 februarie.
În cartea sa, Petre Pandrea aminteşte şi de faptul că Maharajahul Olear de Indore(India)i-a cumpărat trei păsări “Măiastra” , în marmură albă, neagră şi bronz lustruit(1933). Brâncuşi a rămas profund înduioşat la recepţia prim-ministrului indian, participând 100 de invitaţi, oferind fiecăruia câte un trandafir. Aflat în doliu după moartea soţiei, Maharajahul îi comandă Templul Descătuşării (Contemplării), care să rivalizeze cu Taj-Mahalul, dar, cu regrete, Brâncuşi nu a dus la îndeplinire acest vis. În treacăt, Petre Pandrea pomeneşte şi de interviul lui Petru Comarnescu, “Tribuna”, 17 septembrie 1964, cu sculptorul şi criticul american Sidney Geist, care timp de o lună ne vizitase ţara, la Târgu-Jiu, Hobiţa, Craiova, Bucureşti, Buzău, pentru a se documenta la faţa locului, cel care va scrie o carte despre Brâncuşi, operele acestuia, despre arta românească şi impresiile legate de ţara noastră.
În cartea lui Petre Pandrea, întâlnim unele aspecte mai puţin cunoscute, că a descoperit un voiaj al lui Montesquieu printre români, 1729, autorul “Scrisorilor persane” ar fi călătorit prin Transilvania, Banat şi Oltenia, până la Vârciorova, iar Marcel Proust a fost invitat de Anton Bibescu să vină la podgoria sa, Corcova, Mehedinţi, dar l-a împiedicat războiul, boala (astmul) şi moartea. De asemenea, Petre Pandrea susţine că dadaismul a fost lansat nu de moldoveanul Tristan Tzara, ci de anarhistul german Hugo Ball, filosof şi scriitor catolic, între anii 1917-1918.
După Petre Pandrea, “Coloana Infinitului” este coloana pomenirii fără sfârşit a eroilor morţi în Primul Război Mondial, iar “Poarta Sărutului” este un fel de arc de triumf, o poartă a victoriei. Este Poarta nunţii ostaşului biruitor întors din război. “Masa tăcerii” este masa rotundă gorjeană a cinei nupţiale pentru soldatul anonim, victorios, reîntors acasă.
Spre finalul cărţii, Petre Pandrea realizează o sinteză asupra vieţii şi operei lui Brâncuşi, despre situaţia acestuia, internă şi internaţională. Brâncuşi a trăit 81 de ani: 26 în România (12 ani în Gorj, 10 ani la Craiova şi 4 ani la Bucureşti), 2 ani într-o călătorie goetheană de studii, pe jos, în Europa Centrală, 53 de ani la Paris. Opera sa, lucrată cu dalta, cu penelul, cu tesla, cu peniţa în tuş sau cerneală, cu creionul, cu forja şi cu panoplia de unelte ale meseriaşului şi bijutierului, numără 720 de lucrări: statui, desene, pictură, fresce, aforisme. Considerat, la început decadent şi cosmopolit, a fost adorat de Cenaclul modernist, “Contimporanul” şi cercul ziarului “Facla”, al poetului Ion Vinea, de pictorul Maxy, care i-a făcut două portrete şi de Saşa Pană, a fost glorificat de Cenaclul craiovean al revistei “Meridian”, condusă de Tiberiu Iliescu, de cel mai vechi brâncuşiolog şi prieten intim al lui Brâncuşi, V. G. Paleolog, şi de alţi intelectuali antifascişti şi modernişti: Eugen Ionescu, Geo Bogza, Petre Constantinescu- Iaşi, Alexandru Balaci, Mihnea Gheorghiu, Horia Lovinescu, Ion Schinteie , nepotul sculptorului.
Constantin Brâncuşi este socotit cvasiunanim ca sculptorul numărul unu al lumii, cu adâncă influenţă asupra contemporanilor din artele plastice, cu repercusiuni fertile în arte plastica mondială. Cartea”Brâncuşi. Amintiri şi exegeze” se încheie cu o Addendă în care se prezintă detaliat etapele vieţii şi o calendaristică a activităţii sale creatoare, cu indicarea anilor când au fost realizate operele sale.
Petre Pandrea, în rezumat, afirmă că statuarul Constantin Brâncuşi, prin exemplul său de revoluţionare a creaţiei, în domeniul artelor plastice, prin moralitatea sa exemplară şi prin etica muncii sale zilnice, după dictonul ”Nulla dies sine linea”(lat. Nici o zi fără linie), cu alte cuvinte, nici o zi fără o izbitură de daltă, fără modelarea argilei sau fără şlefuirea lemnului, ,,a luminat cărările şi cărăruile artiştilor plastici români, ca şi drumurile largi ale sculptorilor şi pictorilor străini”, făcând “paşi uriaşi pe nisipul Eternităţii”.
,,Nu mai sunt de mult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup- mă aflu printre lucrurile esenţiale”.
Constantin Brâncuşi
Constantin E. Ungureanu
