Constantin Brâncoveanu 1714-2014

528

Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, în localitatea Brâncoveni, judeţul Olt, ca fiu al lui Papa Brâncoveanu şi al Stancăi, sora lui Şerban Cantacuzino, rudă cu stolnicul Constantin Cantacuzino, autor al primei hărţi a Ţării Româneşti (1700) şi a unei cronici a vremii.

Între anii 1666-1688, Constantin Brâncoveanu a deţinut mari dregătorii de stat: mare agă, mare postelnic, mare spătar şi mare logofăt, vreme în care a agonisit şi o însemnată avere, sursă de invidie şi pierzare pentru Constantin Brâncoveanu. Fără voia lui a fost domn al Ţării Româneşti între anii 1688-1714. În acest sens, la înscăunare, el a spus: „ Boieri dumneavoastră bine ştiţi toţi (…) că domnia aceasta  eu nu o pohtesc ca să-mi înmulţesc grijile şi nevoile, ci dumneavoastră m-aţi pohtit şi fără voia mea m-aţi pus domn în vremi ca acestea turburate”*
Graţie echilibrului şi viziunii sale sănătoase, în ţară a existat stabilitate progres economic (agricultură, meşteşuguri, comerţ) şi înflorire culturală.
Sunt renumite şi bine cunoscute ctitoriile sale religioase şi civile între care: Palatele de la Potlogi şi Mogoşoaia, transformat în anul 1957 în Muzeu de artă brâncovenească, lăcaşurile de la Hurezi, Târgovişte, Govora, Făgăraş, Sâmbăta de Sus. a., îmbinând stilul neo-bizantin şi ideile renascentiste italiene într-un nou stil artistic-stilul brâncovenesc sau arta brâncovenească.
Şi-a asumat rolul de protector al tiparului şi al şcolilor în Ţara Românească şi Transilvania. S-a înconjurat de personalităţi de cultură din ţară şi străinătate, susţinând finaciar şi diplomatic pregătirea tinerei generaţii de către şcolile europene.
În anul 1649 a înfiinţat Academia domnească din Bucureşti, o şcoală superioară („colegiu public pentru pământeni şi străini”) cu predare în limba greaca veche. Totodată, în incinta unor mănăstiri funcţionau şcoli în care se preda slavoneşte şi româneşte. Astfel de şcoli au existat la Sf. Gheorghe Vechi şi Colţea unde se pregăteau dieci pentru cancelariile domneşti, preoţi şi dascăli.
La mânăstirea Mărgineni, chilie a postelnicului C. Cantacuzino şi mânăstirea Horezu, Vâlcea, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu începută la anul 1690, „perlă a Olteniei”, cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, azi monument istoric înscris în patrimoniul UNESCO, au luat fiinţă biblioteci.
În plan extern a acţionat cumpătat. Şi-a cumpărat bunăvoinţa turcilor, plătind regulat dările şi sume uriaşe către sultanul şi funcţionarii de la Constantinopol. A reorganizat cancelaria statului pentru a putea menţine raporturi cu străinătatea. Prin inteligenţă diplomatică a reuşit să menţină autonomia ţării manevrând cu abilitate între Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic şi Rusia. Raporturile cu Viena au fost reglementate în anul 1695 când împăratul Leopold îi acordă titlul de principe al imperiului. De asemenea, a întreţinut relaţii bune cu Polonia şi Moscova.
Disgraţiat de Cantacuzini (moroiul mănâncă mai întâi din neam!) şi suspectat de turci de care se îndepărtase după 1700, Brâncoveanu este mazilit.
În apropierea Paştilor, 1714, a sosit la Bucureşti un trimis al sultanului care-i pune pe umăr năframa de mătase neagră, semnul maziliei. Fără să încerce o împotrivire, împreună cu familia ( patru băieţi şi şapte fete: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca , Bălaşa, Smaranda) şi o parte din averi porni la Constantinopol unde a fost mai întâi torturat pentru a da turcilor toată averea sa.
Fu închis la Edicule, „şapte turnuri”,, i se confiscă toate bunurile, banii depuşi la Veneţia, 400.000 de lei, şi în ziua de 15 august când a împlinit 60 de ani fu pornit în picioarele goale la locul de osândă. Când a văzut că se apropie călăul, Brâncoveanu a spus: „ Copiii mei, fiţi cu curaj, am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta, să ne mântuim cel puţin sufletul spălându-ne păcatele în sângele nostru”**
Întâi se taie capul sfetnicului său de încredere, Ianache Văcărescu, apoi capul celor patru feciori, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei; la urmă, după ce văzuse toată grozăvia, capul lui însuşi.
Ca să scape cu viaţă el şi feciorii lui, li s-a cerut să renunţe la credinţa creştină şi să treacă în legea turcească, ceea ce Brâncovenii au refuzat categoric fiindu-le sacră religia strămoşească.
După execuţie, capetele lor au fost purtate în vârf de suliţe prin oraş, în timp ce corpurile lor au rămas la locul execuţiei, de unde au fost aruncate, spre seară, în mare. Trupul lui Brâncoveanu a fost pescuit de nişte greci care l-au îngropat pe o insulă din largul mării. În anul 1770, văduva Marica l-a adus în ţară şi l-a înmormântat la Biserica Sf. Gheorghe cel Nou, ctitorie a domnului.
Înţelepciunea populară a imortalizat tragicul eveniment în balada istorică cu numele domnului, baladă culeasă de Vasile Alecsandri. Nu fără adânci sentimente patriotice, transcriem începutul şi dialogul final dintre călău şi Brâncoveanu.

Brâncoveanu Constantin,
Boier vechi şi domn creştin,
De averi ce tot strângea
Sultanul se îngrijea.

………………………………….

„Brâncoveanu Constantin,
Ghiaur vechi, ghiaur hain
Cască ochii-a te uita
De-ţi cunoşti tu pielea ta?”

“Câini turbaţi, turci, liftă rea
De-ţi mânca şi carnea mea,
Să ştiţi c-a murit creştin
Brâncoveanu Constantin”

În anul 1914, la 200 de ani de la cumplitul eveniment, Nicolae Iorga a scris drama Constantin Brâncoveanu.
Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat cu numele Sfinţii Mucenici Brâncoveni în anul 1992, fiind prăznuit la 16 august.
La împlinirea a 300 de ani de la martiriu, rămăşiţele pământeşti ale domnului au fost dezgropate şi plasate într-o raclă depusă la Biserica Sf. Ghoerghe cel Nou din Bucureşti. Biserica Ortoxă Română a declarat anul 2014 Anul Constantin Brâncoveanu.

P.S.  – După cum se cunoaşte, în istoria zbuciumată şi glorioasă a românilor au mai fost executaţi  şi alţi conducători de ţară.
* Decebal, regle Daciei, la 106, ca să nu cadă în mâinile duşmanilor români s-a sinucis în munţi, iar un căpitan al lui Traian i-a luat capul.
** Vlad Ţepeş a fost trădat şi omorât.
** * La anul 1601, oamenii lui Basta au ucis pe Mihai Viteazul pe Câmpia Turzii, iar capul lui a fost dus la mănăstirea Dealu.
*** * În anul 1714, turcii au executat pe Brâncoveanu, pe fiii acestuia şi pe omul său de încredere, Ianache Văcărescu.
**** * * Tudor Vladimirescu a fost ucis de eterişti în anul 1821, la Târgovişte.
Marin Arcuş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.