În cel de-al VI-lea capitol al monografiei, autorii ne prezintă elementele de suprastructură ale fostului Raion Tg-Jiu. Acest capitol este împărţit în trei mari subcapitole.
Primul subcapitol cuprinde cultura organizată în instituţii, cel de-al doilea descrie aspectele sanitare din acea vreme, iar cel de-al treilea aduce informaţii despre viaţa politică a acelor vremuri.
Ca o prefaţare a acestui capitol, profesorul Grigore Pupăză a scris două pagini foarte interesante despre folclorul gorjenesc, subliniind faptul că acesta a constituit, dintotdeauna, „o forţă de manifestare, de atitudine, dar şi de alinare sufletească a oamenilor acelor vremuri”.
Iancu Jianu, Zbancă-Haiducul, Budibel, Piţigoi, Ghiţă Cătănuţă, Radu de la Moi sunt doar câţiva dintre vestiţii haiduci pe care îi preamăresc nemuritoarele noastre balade, care „au glăsuit şi vor glăsui” etern despre viaţa grea a oamenilor nevoiaşi, a oamenilor de rând, a celor mulţi şi năpăstuiţi, dar şi despre ura şi răzvrătirea acestora împotriva stăpânilor hapsâni din acele vremuri.
Cântecele „de demult”, precum şi doinele, „Mărioară de la Gorj”, „Lung e drumul Gorjului”, „La Tismana-ntr-o grădină”, „Jaleş, pe marginea ta”, „Plânge Jaleşul la vale” şi câte altele, toate rămân adevărate nestemate ale creatorilor anonimi. Toate acestea au dăinuit şi vor continua să dăinuiască peste veacuri ca adevărate valori ale melosului popular românesc, ale folclorului în general.
Nici dansurile de pe aceste meleaguri nu au fost mai prejos. „Târcolul”, „Câmpofeanca”, „Peştişanca”, „Schilereasca”, „Bătuta”, „Hora-n două părţi” sunt doar câteva dintre „dezlănţuirile de energii” ale fetelor şi flăcăilor de pe aceste nemuritoare vetre strămoşeşti.
Din textul cântecului după care se desfăşura dansul haiducesc, „Hora-n două părţi”, voi reda aici doar o strofă:
„Hora-n două părţi legată,
Care-n iureş revărsată
E pasul haiducului
Pe cărarea muntelui.”
Am avut deosebita bucurie să-l văd jucat şi să-l aud strigat de către fetele, flăcăii şi bătrânii din satele Arcani, Sănăteşti, Stroieşti şi Câmpofeni, în cadrul unor serbări populare coordonate de prof. Grigore Pupăză şi de învăţătorul Constantin Cheznoiu, serbări care cu ani în urmă au cucerit o ţară întreagă, prin intermediul Televiziunii Române, precum şi datorită nenumăratelor turnee spectaculare organizate prin sate, comune şi oraşe din ţară.
Despre construcţiile specifice acestor ţinuturi gorjeneşti, autorii amintesc mai întâi „culele”, iar apoi casele cu trei sau cu două camere, cu balcoane şi cu pridvoare împrejmuite de stâlpi rotunzi, sculptaţi în mod şerpuit.
În acest sens, putem da ca exemplu casa sculptorului Vasile Stoichiţescu-Tican din Arcanii Gorjului, casă despre care nenumăraţi oameni de o foarte mare valoare intelectuală şi artistică spuneau, unii o mai spun şi acum, cum că „ar da nu ştiu cât să aibă o asemenea casă”. Dintre aceştia, fără a ţine cont de domeniul de activitate, de o anume ierarhizare, ori de perioada în care au trecut pragul casei marelui sculptor Vasile Stoichiţescu-Tican din Arcani, îi amintesc pe scriitorii Dan Deşliu, Nicolae Dragoş, Ilie Purcaru, Ilarie Hinoveanu, Radu Cârneci, Marin Sorescu, Romulus Diaconescu, Mihai Florea, Gabriel Chifu, Marius Ghica, Ion Segărceanu, Artur Bădiţa, Adrian Frăţilă, Spiridon Popescu, Ion Cănăvoiu, Horia Muntenuş, George Ţărnea, Ioan Flora ş.a.
Din domeniul artisticului, ar fi nedrept dacă nu i-aş aminti pe Tudor Gheorghe, Florin Piersic, Mitru Fărcaş, Elena Sereda, Dan Spătaru, Sanda şi Nicolae Ţăranu, Tudor Vornicu, Marioara Murărescu, Vasile Şeicaru, Ştefan Hruşcă şi încă mulţi alţii.
Pragul casei lui Vasile Stoichiţescu-Tican l-au trecut şi scriitori din Republica Moldova, în frunte cu Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Vasile Căpăţână, etc.
În privinţa costumelor populare din această eternă vatră strămoşească, autorii scot în evidenţă că atât costumele femeieşti cât şi cele bărbăteşti „poartă în ele influenţe dacice”, dominând culorile roşu şi negru, şi sunt „aşternute” (ţesute ori cusute) pe pânză albă de bumbac şi pe dimie albă.
Dintre manifestările de masă, ne sunt amintite: nedeile, horele, clăcile, furcile, nunţile, năvăditul, olăritul, morăritul, etc. Din păcate, foarte multe dintre acestea „au apus”. Aproape că nimic nu mai este „din ce era odată”. O parte dintre aceste constatări, eu le-am exprimat în versuri:
„A amuţit pe Jaleş cântecul de mori,
Iar pasul de la maie şi-a încheiat veleatul,
Se-ascund încet, prin vreme, tăcutele comori,
Se-aşterne peste datini, nepăsător, neantul.
Mai sună-n sus, pe ape, un singur fierăstrău;
Suveica, în războaie, de-acum mai rar se zbate;
Mi-aşez pe suflet gândul şi, cu păreri de rău,
Privesc cum altă lume de-o alta mă desparte.
Pornit-au dimierii spre zări îndepărtate,
Iar drumul către casă le fu anevoios.
Ei, tot umblând spre piscuri cât visul de înalte,
Le-a pus capcane timpul şi nu s-au mai întors.
Ce hore ne-ntrecute se încingeau prin sate!!!
Chiuituri şi snoave, v-aud ca pe-un ecou…
Staţi mărturie dreaptă prin timpurile toate,
Iar eu v-aşez în cântec, în cântecul cel nou.”
Tot în acest capitol se mai vorbeşte despre Ministeriatul lui Spiru Haret, despre Primul Congres al Învăţătorilor din România şi despre primele publicaţii apărute în Gorj, între care, la loc de cinste, se află ziarul „Gorjanul”, ziar al cărui prim număr a apărut în perioada 25-31 decembrie 1924. Directorul acestui ziar a fost Jean Bărbulescu, o personalitate de o mare cultură pentru acea vreme. Ziarul a apărut până în pragul anului 1946, după care apare sub titulatura de „Gazeta Gorjului”. Începând cu data de 22 Decembrie 1989, Gazeta Gorjului încetează să mai apară şi reapare ziarul Gorjanul, cu titulatura corectă „Gorjeanul”.
Acel număr din Decembrie 1989 şi încă vreo câteva numere apar prin grija poetului şi eseistului Ion Sanda şi a criticului literar Gheorghe Grigurcu.
Ion Sanda era în acea perioadă vicepreşedinte al fostului Comitet pentru Cultură al judeţului Gorj. Acesta a refuzat să se semneze ca realizator şi coordonator al publicaţiei respective, lăsând neschimbată întreaga echipă de la fosta „Gazeta Gorjului”.
Ion Sanda a fost întrebat de domnii ing. Gh. Vanca, jurist Toni Greblă şi prof. Gelu Caralicea, cei care se instalaseră atunci la cârma judeţului şi a municipiului Tg-Jiu, de ce nu renunţă la fosta echipă a „Gazetei Gorjului”.
Aceasta le-a răspuns: „Domnii mei, ziaristica şi cultura nu se pot face decât cu oameni de specialitate”. Tot cei trei l-au mai întrebat ce îşi alege între cultură şi ziar, iar Ion Sanda le-a răspuns, foarte scurt: „cultura, domnii mei”.
Un capitol aparte, ce aparţine în totalitate ilustrului dascăl Grigore Pupăză, se referă la un moment esenţial din viaţa şi activitatea lui Constantin Brâncuşi, în legătură cu popasul marelui sculptor în Târgu-Jiu, între anii 1937-1938. Profesorul Grigore Pupăză a pus accent pe truda şi inspiraţia genială a lui Brâncuşi pentru dăltuirea în piatră a Mesei Tăcerii, Aleii Scaunelor, a Porţii Sărutului, a mesei dacice, precum şi a ridicării Coloanei Infinite, turnată în bronz la Petroşani, de către ing. Ştefan Popescu-Gorjean, după proiectul marelui sculptor.
În partea a doua a acestei monografii, autorii vorbesc, în general, despre noul peisaj industrial, socio-cultural, sanitar, agricol, etc., chestiuni care s-au dezvoltat după 23 August 1944.
Ion Alexandru – Tican
