Consorțiu școlar pentru formarea inițială și continuă a cadrelor didactice, la Târgu-Jiu

3019

Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu, în calitate de școală de aplicație coordonatoare, a identificat unitățile de învățământ alături de care va constitui un consorțiu școlar de tip Bază de Practică Pedagogică (BPP). Rolul acestei Baze de Practică Pedagogică este acela de a organiza și desfășura activități de practică pedagogică și de mentorat didactic.

Bazele de Practică Pedagogică au fost create în cadrul proiectului ”Profesionalizarea carierei didactice – PROF”, al cărui beneficiar este Ministerul Educației, proiect ce se va derula în perioada aprilie 2021 – decembrie 2023 și își propune formarea a peste 28.000 de cadre didactice. Un prim pas în crearea Bazelor de Practică Pedagogică a fost desemnarea școlilor de aplicație coordonatoare, adică acele unități de învățământ în jurul cărora se vor constitui consorții școlare pentru practica pedagogică și pentru mentoratul didactic. Din județul Gorj, ca școală de aplicație coordonatoare a fost selectat Colegiul Național ”Spiru Haret”. La rândul său, Colegiul Național ”Spiru Haret” a selectat școlile ce vor face parte din acest consorțiu școlar, în funcție de nevoile identificate în urma discuțiilor cu reprezentanții Universității ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu. Astfel, pe lângă Colegiul Național ”Spiru Haret”, în consorțiul școlar au mai fost incluse încă cinci unități de învățământ, toate din Târgu-Jiu. ”Pentru înființarea acestei Baze de Practică Pedagogică a trebuit să respectăm mai multe criterii și să parcurgem mai mulți pași. În primul rând, a trebuit să stabilim, împreună cu Universitatea ”Constantin Brâncuși”, care ar fi școlile de aplicație necesare pentru desfășurarea practicii pedagogice. Aici nu este vorba doar despre practica pedagogică din timpul anilor de școală, liceu pedagogic, respectiv licență, ci și de asigurarea unui mentorat profesional pe tot parcursul carierei didactice. (…) Am identificat împreună nevoile dumnealor, nevoi pe care nu le-am putut respecta în totalitate întrucât sunt mulți studenți, cu specializări foarte diferite, și a trebuit să facem cumva un compromis între ce au dumnealor nevoie, ce avem noi nevoie și ce ne oferă județul, școlile din județ. Am identificat apoi școlile care ar putea satisface nevoile de practică pedagogică și pentru dumnealor, și pentru noi, respectând precizările foarte clare din Ordinul nr. 3654/2021 al ministrului educației, care sunt cât se poate de riguroase. Aveam posibilitatea să constituim un consorțiu din care să facă parte între 4 și 6 unități de învățământ. Am mers pe număr maxim pentru că pe număr minim nu aveam prevăzută unitate de învățământ preșcolar și ne era absolut necesară. Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” era deja în lista școlilor de aplicație, școli experimentale, (…) prin urmare ei, împreună cu Grădinița cu Program Prelungit ”Mihai Eminescu”, absolut necesară pentru desfășurarea practicii noastre pedagogice, au fost primele unități de învățământ la care ne-am gândit. În recomandările ordinului era precizată o școală în care să fie copii cu vulnerabilități, pe criterii economice, etnice, sociale și așa mai departe. Ne-am oprit la Școala Gimnazială ”Voievod Litovoi”, din mai multe motive. Unul dintre acestea ar fi că avem absolvenți ai Școlii Gimnaziale ”Voievod Litovoi” elevi la profilul pedagogic și sunt unii dintre cei mai buni copii; avem absolvenți ai Liceului Pedagogic care sunt inclusiv director de instituție de învățământ la ”Voievod Litovoi” și profesori și învățători la școala respectivă. Dacă vreți, este o confirmare a faptului că, deși sunt copii cu vulnerabilități, lucrurile se întâmplă cum trebuie acolo. Următoarea unitate de învățământ la care ne-am oprit este Colegiul Economic ”Virgil Madgearu”, absolut necesar Universității ”Constantin Brâncuși”; au spus că au nevoie de specializările lor. Avem, apoi, Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu”, a explicat prof. Gabriela Crudu, cea care va coordona profesorii mentori din această Bază de Practică Pedagogică. ”Am avut în vedere ca unitățile respective să îndeplinească totuși niște criterii. Este vorba despre profesionalizarea carierei didactice, este vorba de un termen lung, este vorba de asigurarea unei baze umane profesioniste, și aici mă refer la profesorii mentori, care vor coordona practica pedagogică, vor îndruma practica pedagogică a celor care vin să facă practică și a celor care continuă după aceea, în calitate de profesori”, a mai precizat aceasta.

Profesorii mentori, selectați la propunerea școlilor partenere
Următorul pas ar fi acela de a selecta grupul de profesori mentori din cadrul Bazei de Practică Pedagogică. Acest lucru se va putea face după va fi aprobată înființarea acestei BPP. ”Lucrurile sunt cumva în stand-by din punctul meu de vedere. Noi am făcut tot ce ținea până în momentul de față de noi. Acest consorțiu se înființează prin decizie a inspectoratului școlar, pentru că e o chestiune care ține de județ, nu de noi. Noi am făcut ce trebuie: am luat legătura cu școlile respective, dumnealor și-au dat acordul, în urma unei ședințe de Consiliu de Administrație, ne-au înaintat acordul scris, noi am înaintat către inspectoratul școlar propunerea noastră de consorțiu, iar dumnealor, mai departe, probabil, au emis decizie și au înaintat-o Ministerului. Asta este procedura. Referitor la selecția profesorilor mentori, în Ordinul nr. 3654/2021 al ministrului educației se spune doar că se face prin decizie a școlii coordonatoare, la propunerea școlilor partenere. Cred că ține de responsabilitatea școlii și, din punctul meu de vedere, fiecare școală are libertatea să-și stabilească criterii de selecție, să elaboreze o procedură. În Regulamentul de practică pedagogică, specific pentru liceele pedagogice, se precizează, cu privire la profesorii metodiști, că se aleg în consiliul profesoral și acolo sunt niște criterii mult mai precise”, a mai declarat prof. Gabriela Crudu.

Rolul BPP
Coordonatorul BPP este directorul școlii de aplicație coordonatoare, în acest caz prof. Flavius Boian. ”Această practică s-a făcut și până acum. Numai că acum noi o să coordonăm acest lucru. Adică o să stabilim cadrele didactice la care se poate face practică, o să împărțim studenții, respectiv elevii, în grupe și o să îi direcționăm către cadrele didactice unde o să facă practica. Cadrele didactice vin după aceea cu rapoarte, cu ceea ce trebuie să facă, constatări, și vor primi adeverințele de practică pedagogică. Procedura este ca și până acum, numai că este un pic centralizat”, a explicat acesta. ”Suntem centru de resurse educaționale pentru licee, pentru elevii Liceului Pedagogic, pentru absolvenții Liceului Pedagogic, prin profesorii metodiști pe care îi avem, prin experiența didactică a acestor profesori și, dacă vreți, prin materialele didactice pe care le avem, prin proiecte didactice, cărți de specialitate, ghiduri metodice. Eu cred că vom face față cu succes acestui proces”, a adăugat prof. Gabriela Crudu.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.