Consiliul Superior al Magistraturii îşi alege noua conducere

95

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se reuneşte, joi, pentru a-şi alege noua conducere – preşedintele şi vicepreşedintele.

Candidaţii pentru şefia CSM trebuie să prezinte un proiect managerial care să cuprindă viziunea lor referitoare la gestionarea competenţelor Consiliului şi rezolvarea aspectelor legate de resursele umane din sistemul judiciar, dar şi proiectele aflate în derulare, potrivit Agerpres.

Consiliul Superior al Magistraturii are în componenţă 19 membri: nouă judecători şi cinci procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, preşedintele ICCJ şi procurorul general al României. Mandatul membrilor aleşi este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii.

În prezent, Consiliul Superior al Magistraturii este condus de judecătoarea Denisa-Angelica Stănişor, iar în funcţia de vicepreşedinte – procurorul Emilia Ion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.