Consiliul Național al Elevilor solicită suspendarea cursurilor pentru o perioadă de două săptămâni

2217

Consiliul Național al Elevilor solicită de urgență suspendarea cursurilor pentru o perioadă de două săptămâni, pentru toți elevii, cu excepția celor din clasele terminale și cei din învățământul special.
”Statul a fost incapabil. Regulile pentru închiderea și deschiderea școlilor s-au schimbat de prea multe ori în ultima vreme, astfel că multe unități de învățământ, inspectorate școlare și alte instituții încearcă să descifreze modificări de pe o zi pe alta.
Ni s-a spus că se va renunța la pragul de incidență a infectărilor în luarea deciziei pentru suspendarea cursurilor cu prezență fizică. Deși am solicitat din capul locului, nici până la acest moment nu au ajuns teste non-invazive în școli. Infrastructura lipsește în mult prea multe cazuri. Între timp, cât decidenții par să aibă cu totul și cu totul alte priorități, mii de elevi și de cadre didactice au ajuns în spitale și, din păcate, am început să numărăm și pierderi de vieți omenești.
Așa nu mai merge.
Ca urmare a discuțiilor ce vor avea loc astăzi la Palatul Cotroceni, în care se vor stabili noi măsuri restrictive la nivelul țării noastre, Consiliul Național al Elevilor solicită de urgență suspendarea cursurilor pentru o perioadă de două săptămâni pentru toate unitățile de învățământ. De la această măsură este necesar să fie exceptați elevii din învățământul special și elevii care susțin examene naționale (clasa a VIII-a/a XII-a), astfel încât calendarul examenelor să nu fie în niciun fel afectat.
O astfel de hotărâre implică prelungirea anului școlar cu două săptămâni în semestrul al II-lea, pentru a putea recupera conținuturile pierdute în format fizic. De ce? Pentru că școala online s-a dovedit deficitară și nimeni nu a reușit să facă ceva în legătură cu acest aspect în ultimii doi ani.
Nu e comod. În ultima perioadă, am fost promotorii învățământului față în față și ai deciziilor descentralizate. Dar autoritățile din România au fost incapabile să asigure un învățământ sigur pentru toți participanții, motiv pentru care suntem nevoiți să adaptăm starea de fapt la măsurile luate, deși, în mod firesc, ar fi trebuit să fie exact invers.
Nu ne rămâne decât să fim mai responsabili, mai atenți și mai empatici cu cei din jur. Suntem toți în aceeași situație, fără niciun fel de ajutor din partea statului.
Noi suntem aici – pentru elevi, părinți, profesori. Nimeni nu poate submina dreptul la educație și dreptul la sănătate. De aceea, ne vom asigura că ne folosim de toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a asigura un învățământ de calitate”, au transmis reprezentanții elevilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here