Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis astăzi cererea Consiliului Local Târgu-Jiu și au dispus suspendarea executării deciziei civile a Curții de Apel Craiova date în septembrie în procesul cu clubul lui Marin Condescu, până la soluționarea recursului. Practic, CS Pandurii Lignitul Târgu-Jiu nu mai poate pune poprire pe conturile Primăriei Municipiului, juriștii CL demonstrând instanței că salariile angajaților, în atare condiție, erau în pericol dar și că bugetul UAT-ului era periclitat. Marin Condescu nu poate astfel să intre în posesia banilor pe care CL i-ar fi datorat clubului de fotbal. Aceiași măsură a fost dispusă anul trecut de Înalta Curte și pentru Consiliul Județean Gorj, Artego și CE Oltenia. Sentința dată joi este definitivă.
Deci daca Statul, prin institutiile sale, te fute, te fura si castigi in aparenta procesele, minunata noastra justitie, independenta si corecta, te lasa in final cu buza umflata. Invers? Ai belit-o, tu cetatean! Iti iau si pielea de pe tine!