Consiliul Judeţean Gorj, premiat la Fashion TV Tourism Awards

506

Şi în acest an, Consiliul Judeţean Gorj a fost premiat în cadrul Galei Turismului – Fashion TV Tourism Awards, fiind reprezentat de Ion Călinoiu, președintele instituţiei judeţene.

Festivitatea de decernare a premiilor a avut loc la Bucureşti, la finele săptămânii trecute, evenimentul fiind realizat în parteneriat cu Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România, sub patronajul Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului. Potrivit unui comunicat de presă transmis de oficialii CJ Gorj, în acest an, instituţia a intrat în competiție cu programul de promovare turistică “Vino acasă la Brâncuși”, fiind considerat “Cel mai bun proiect de promovare turistică a unei destinații turistice”.
“Premiile au fost conferite pe zone geografice, fiind selectate cele mai reprezentative locații și servicii din industria turismului, dar și autoritățile publice locale, ce promovează prin programe competitive și prin metode clasice, zonele pe care le reprezintă. «Vino acasă la Brâncuși» este un proiect complex de promovare turistică inițiat și realizat de Consiliul Județean Gorj, cu adresabilitate atât națională, cât și internațională, dorindu-se a evidenția Gorjul istoric și pitoresc, ca produs și destinație turistică de primă categorie pe piața industriei ospitalității”, se arată în informarea transmisă.

cj2ŞPA şi Doina Gorjului, la Târgul de Turism
Având o preocupare către promovarea turismului din judeţ, la cea de-a 33-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR), ce a avut loc în perioada 12 – 15 martie, județul nostru a fost reprezentat de către Consiliul Județean Gorj prin instituțiile subordonate, şi anume Școala Populară de Artă și Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”, ca participant. Deschiderea manifestării expoziționale s-a bucurat de prezența premierului Victor Ponta, a ministrului Economiei, Comerțului și Turismului, Mihai Tudose, dar și a mai multor oficiali din domeniu.
“Încă prima zi a târgului, Consiliul Județean Gorj a pus în valoare tradițiile și obiceiurile gorjenești, prin mai multe momente artistice realizate de Anasamblul «Doina Gorjului», precum și prin demonstrațiile de olărit și cioplit în lemn ale meșterilor populari din cadrul Școlii Populare de Artă din Târgu-Jiu. Pe toată durata evenimentului, sub egida «Vino acasă la Brâncuși», au fost distribuite materiale de promovare a județului Gorj ca «destinație cultural – turistică unicat», clasificare dobândită în urma obţinerii premiului «Mărul de Aur»”, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii CJ Gorj.
Ediția de primăvară a Târgului de Turism a României a fost găzduită la centrul expozițional ROMEXPO, evenimentul fiind organizat în parteneriat cu Asociația Națională a Agenților de Turism (ANAT), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR) și Asociația Națională de Turism Rural și Ecologic (ANTREC), reunind agenții de turism, hotelieri și consultanți în turism atât din țară, cât și din străinătate.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here