Consiliul Judeţean Gorj, premiat de Revista Română de Administraţie Publică Locală

301

premii cjPreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu, a fost prezent vineri la Bucureşti pentru a participa la decernarea premiilor Revistei Române de Administraţie Publică Locală. Călinoiu a ridicat de aici două diplome pentru proiectele derulate cu succes de instituţia condusă de preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, şi un trofeu care încununează astfel efortul instituţiei de a duce al bun sfârşit proiectele iniţiate.

“La iniţiativa Revistei Române de Administraţie Publică Locală, Consiliul Judeţean Gorj a prezentat două proiecte la competiţia organizată în acest sens. Instituţia a fost premiată cu locul I pe ţară pentru cel mai bun proiect naţional pe programul operaţional regional de modernizare a drumului de sub munte, fiind de fapt primul proiect pe ţară care a obţinut finanţare pe acest program. De asemenea, Consiliul Judeţean Gorj a fost premiat pe proiectul de creştere a capacităţii administrative, pe programul administrat calinoiu premiide Ministerul Administraţiei şi Internelor, ceea ce a avut ca obiectiv creşterea eficienţei administraţiei publice locale, pregătirea resursei umane şi realizarea transparenţei în administraţie”, a explicat, a doua zi, Călinoiu. “Aceste premii ne onorează, fiind excelentă această iniţiativă a unei instituţii din mass-media, deoarece ne putem da seama cum se organizează şi alte judeţe, oraşe şi comune şi unde ne poziţionăm noi”, a completat preşedintele CJ Gorj.

Ţânţăreni, Rovinari şi Cărbuneşti, în top

Au mai obţinut premii la această competiţie nu numai Consiliul Judeţean Gorj ci şi comuna Ţânţăreni, oraşul Târgu-Cărbuneşti şi oraşul Rovinari, localităţi care, de asemenea, şi-au depus aceste proiecte fiind deschise la solicitări. “Sunt şi alte localităţi care puteau obţine aceste premii dar edilii nu au fost probabil la fel de deschişi acestei iniţiative de la Bucureşti. Noi am dovedit că suntem cooperanţi, interesaţi de petrecerea lucrurilor bune. Sloganul competiţiei -Cele rele să se spele, cele bune să se adune – este concludent în acest sens, iar noi, ca instituţie, am avut numai de câştigat participând. Cine merită în fapt acest premiu? Cetăţenii, gorjenii merită de fapt aceste distincţii pe care Consiliul Judeţean Gorj le-a primit vineri la Bucureşti”, a conchis Călinoiu.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here