Consiliul Județean Gorj cumpără 11 microbuze „verzi” pentru elevi

336

Noi microbuze electrice pentru transport școlar vor ajunge în județul Gorj. Consiliul Județean Gorj a scos la licitație contractul privind achiziția a 11 microbuze nepoluante, finanțarea fiind asigurată de Administrația Fondului pentru Mediu.

Microbuzele au o capacitate de 16+1 locuri, dintre care un loc destinat persoanelor cu dizabilități. Valoarea totală estimată a investiției este de puțin peste 12,5 milioane de lei fără TVA. „Unitatea Administrativ Teritorială – Județul Gorj este beneficiarul proiectului «Transport durabil pentru elevii județului Gorj», în baza contractului nr. 341/GES/18.04.2024, finanțat în cadrul Programului privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puțin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu. Achiziția microbuzelor electrice va genera un impact minim asupra mediului înconjurător, prin diminuarea atât a emisiilor poluante, cât și a gradului de poluare fonică, ținând cont de faptul că autovehiculele electrice sunt mult mai silențioase în comparație cu cele care utilizează combustibil convențional. Achiziția de microbuze electrice pentru asigurarea transportului școlar va crea o siguranță sporită atât pentru șoferi și elevii pasageri, cât și pentru ceilalți participanți la trafic, întrucât microbuzele electrice ce vor fi achiziționate vor beneficia de tehnologii de siguranță modernă, care oferă asistență șoferului pentru evitarea unor situații care pot conduce la accidente rutiere”, potrivit caietului de sarcini.
Cele 11 primării care vor beneficia de aceste microbuze au fost selectate având în vedere criteriul „număr elevi navetiști”. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 22 octombrie 2024, ora 15:00. Noile vehicule se alătură celor 27 de microbuze deja achiziționate recent prin PNRR pentru localitățile Negomir, Roșia de Amaradia, Glogova, Slivilești, Dănciulești, Drăgotești, Prigoria, Baia de Fier, Bălești, Borăscu, Căpreni, Crasna, Licurici, Logrești, Vladimir, Bumbești-Pițic, Hurezani, Polovragi, Runcu, Stănești, Peștișani, Săulești, Bolboși, Berlești, Stejari, Văgiulești și Drăguțești.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here