Consiliul Judeţean continuă reabilitarea a două drumuri judeţene

389

drum centuraÎn martie 2010, compania italiană Secol a demarat lucrările de reabilitarea a drumurilor judeţene DJ 665, km 0+000-54+500 şi DJ 675C, km 0+000-4+300, sub coordonarea Consiliului Judeţean Gorj. Lucrările urmează să se încheie anul următor şi se desfăşoară în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 2, Domeniul Major de Intervenţie 2.1.

Durata de execuţie a lucrărilor pentru DJ 665 Curtişoara – Muşeteşti – Crasna – Novaci – Baia de Fier – Polovragi – Racoviţa şi DJ 675C Poienari – Baia de Fier este de 24 de luni, iar cea de garanţie este de trei ani de zile. Contractul de modernizare a fost semnat pe 14 ianuarie 2009, de către reprezentanţii Consiliului Judeţean şi cei ai companiei italiene Secol, iar investiţia este de peste 46 milioane de lei. Lucrările executate la DJ 665 Curtişoara – Muşeteşti – Crasna – Novaci – Baia de Fier – Polovragi – Racoviţa (“Drumul de sub munte”) reprezintă turnarea unui strat de uzură, a geocompozitului, a unui strat de legătură din beton asfaltic drum centura2deschis, frezarea îmbrăcăminţii asfaltice, strat de piatră spartă la acostamente şi un strat de mixtură asfaltică pentru regularizare. În ceea ce priveşte consolidarea se impune montarea de parapeţi elastici semigrei cu lişă simplă, amplasate pe rambleu. Privind semnalizarea se execută marcaje longitudinale cu vopsea cu microbile de sticlă pe 136,25 kilometri, 1.680 de marcaje avertizoare, 2.650 de metri pătraţi de marcaje rutiere transversale şi 53 de borne kilometrice. De asemenea, se amenajează 76 de podeţe, pe 10.666 de metri se vor face drenuri longitudinale şi 10.809 metri reprezintă şanţuri neprotejate. În urma lucrărilor se vor reabilita podurile de la km 38+070 şi km 42+230, şi se vor executa reparaţii locale la 17 poduri.

Lucrări multe şi la DJ 675 C

În ceea ce priveşte drumul DJ 675 C Poienari – Baia de Fier, se va turna un strat de uzură din beton asfaltic executat la cald pe 27.240 de metri pătraţi, 25.200 de metri pătraţi de geocompozit pentru împiedicarea transmiterii fisurilor, turnarea unui strat de legătură din beton asfaltic deschis, frezarea îmbrăcăminţii asfaltice existente, turnarea unui strat de piatră spartă de 2.000 de metri cubi pentru acostamente. De asemenea, vor exista marcaje longitudinale pe 9,48 kilometri şi 51,60 metri pătraţi vor avea marcaje rutiere transversale. La capitolul consolidare se vor folosi 200 de metri de parapeţi metalici semigrei cu lişă simplă, amplasaţi pe rambleu. Lucrările vor cuprinde şi amenajarea a trei podeţe existente precum şi amenajarea a 1.159 de metri de şanţuri neprotejate.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here