Consiliul Judeţean a continuat tradiţia tăierii porcului de Crăciun

325

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a demonstrat încă odată că ţine la tradiţii. Obiceiul tăierii porcului înainte de Crăciun pentru copiii din centrele de zi ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj s-a ţinut ieri, la eveniment participând 50 de micuţi. Porcul a fost donat de către Consiliul Judeţean, carnea acestuia ajungând la beneficiarii din casele de tip familial din municipiul Târgu-Jiu.

A devenit deja o tradiţie pentru conducerea Consiliului Judeţean Gorj să fie alături de copiii din centrele de zi ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, participând împreună la obiceiul tăierii porcului. „În fiecare an realizăm acest eveniment pentru a-i obişnui pe toţi micuţii care sunt doritori să participe la tot ceea ce înseamnă întâmpinarea Sfintelor Sărbători şi în special a Crăciunului, cu un obicei tradiţional: sacrificarea porcului. Este un lucru care a prins şi mă bucură faptul că micuţii au căpătat deprinderile şi ştiu deja ce trebuie făcut la tăiatul porcului şi ştiu cum să se gospodărească, fiind cunoscători a ceea ce însemnă preparate de porc pregătite pentru Crăciun. Lucrul acesta nu face decât să aducă bucurii, aşa cum toţi ne dorim să avem cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi să lăsăm de-o parte ceea ce înseamnă greutăţi şi necazuri, iar bucuriile să fie premisele de a întâmpina anul care vine, pentru mai binele pe care îl aşteptăm cu toţii”, a mărturisit Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

50 de copii au participat la tăiatul porcului
Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj au adus 50 de copii pentru a participa la obiceiul tăierii porcului. Micuţii au răsplătit gestul Consiliului Judeţean prin susţinerea unui frumos program de colinde. Pentru modul frumos în care au colindat, micuţii au fost răsplătiţi cu cadouri. „Sunt 50 de copii din centrele noastre şi este un moment de bucurie oferit de preşedintele Consiliului Judeţean acestor micuţi, care din păcate nu pot să aibă asemenea evenimente în familiile lor. A devenit o tradiţie ca în fiecare an preşedintele Ion Călinoiu să taie un porc pentru aceşti copii, care oferă şi ei un program de colinde”, a declarat Dumitru Cotrună, directorul executiv al DGASPC Gorj. În final, după împărţirea cadourilor, copiii au fost invitaţi să servească pomana porcului. Bucuria din ochii micuţilor nu poate fi descrisă în cuvinte. Aceştia au fost nespus de încântaţi că au avut posibilitatea de a asista la tăierea porcului, dar şi că au primit cadouri de la Consiliul Judeţean Gorj.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here