Consilierii locali au spus NU la fasole și ciolan în Drăguțești! Anul trecut, la manifestări a fost prezent Boza

2780

Șapte consilieri locali din 13, unul fiind absent, au votat împotrivă, miercuri, în ședința de îndată a Consiliului Local Drăguțești proiectul inițiat de primarul comunei, Ion Popescu, trecut de la ALDE la PSD, privind cheltuirea a 4000 de lei pentru fasole și ciolan gratis, de 1 Decembrie. Pe 1 decembrie 2018, la fasole și ciolan a fost invitat și managerul CE Oltenia, Sorinel Boza, care a onorat invitația edilului Popescu. Duminică, fasole și ciolan, 1000 de porții, va oferi gratuit însă, din propriul buzunar, liberalul Cristi Crăc. PNL Drăguțești va amplasa corturi, cu acest scop, în fiecare sat.

Aleșii locali au spus nu și focului de artificii din noaptea dintre ani, pentru care edilul local prevăzuse alți 7000 de lei. Singurul proiect care a trecut, și asta la ședința trecută, a fost cel privind acordarea de pachete de sărbători copiilor din comună, în valoare de 12.000 de lei.

Edilul a pierdut pariul cu PNL
Proiectele nu au obținut votul scontat, deși edilul s-ar fi lăudat, duminică, punând și pariu cu fratele liberalului Cristi Crăc, că toate proiectele sale vor trece. Primarul Popescu a pierdut astfel 2000 de lei pariați în fața școlii de la Drăguțești, în ziua scrutinului pentru prezidențiale.Primarul Ion Popescu va organiza totuși duminică, 1 Decembrie, Ziua Națională, cu depuneri de coroane la Monumentul Eroilor din curtea Căminului Cultural (aflat în satul Iași de Gorj).Consilierii nu au votat nici cumpărarea de agende pentru oferirea lor la final de an, în valoare de 5000 de lei. Miercuri, la Drăguțești s-a organizat pentru aceste cheltuieli ședință de îndată. La aceasta a participat și secretarul PSD Gorj, Anca Bordușanu.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.