Consiliere telefonică pentru părinți și elevi și planuri de intervenție personalizate pentru fiecare școală

1029

Linii telefonice de consiliere, destinate elevilor și părinților, planuri de intervenție pentru fiecare unitate de învățământ în parte și ore de dirigenție desfășurate în prezența consilierilor școlari. Acestea sunt, în mare parte, măsurile anunțate de Ministerul Educației și Cercetării pentru această perioadă de suspendare a cursurilor, măsuri menite să contribuie la continuarea procesului de învățare, dar și să ofere consiliere psihologică celor implicați în procesul educațional.

Măsurile menționate mai sus au fost prezentate la începutul acestei săptămâni, în cadrul unei videoconferințe a ministrului Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, cu inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți și directorii Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE). ,,Măsurile vizează componenta educațională (continuarea procesului de predare-învățare-evaluare) și cea socio-emoțională (oferirea de consiliere psihologică pentru elevi, profesori și părinți). În acest sens, inspectoratele școlare vor elabora un plan local de intervenție pentru fiecare unitate de învățământ, pornind de la nevoile specifice, astfel încât toți copiii să aibă acces la educație. Fiecare inspectorat, prin intermediul CJRAE/CMBRAE, va pune la dispoziție, zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-16.00, o linie telefonică de consiliere, destinată elevilor și părinților. Aceștia vor fi sprijiniți de specialiști pentru a gestiona mai ușor această perioadă în care există nevoie de îndrumare, sprijin emoțional și consiliere.
Numerele de telefon vor fi afișate pe site-urile inspectoratelor școlare și pe paginile web ale Ministerului Educației și Cercetării: www.edu.ro și educatiacontinua.edu.ro”, se arată într-un comunicat al MEC. Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj a anunțat, ieri, că părinții și elevii din Gorj, care au nevoie de sprijin psiho-pedagogic pentru dificultățile emoționale și comportamentale cu care se confruntă în această perioadă, pot apela numărul de telefon 0762248881 pentru a lua legătura cu un profesor consilier școlar.
Cei care doresc să contacteze CJRAE Gorj online au la dispoziție adresa de e-mail consiliere@cjraegorj.ro. O altă măsură anunțată de ministrul Educației este aceea că, pentru a veni în sprijinul elevilor și al cadrelor didactice, consilierii școlari vor participa și la orele de dirigenție. Complementar, CJRAE/CMBRAE vor organiza și sesiuni online pentru profesorii diriginți, dar și pentru părinți, sesiuni care au drept scop sprijinirea eforturilor de gestionare a diferitelor situații cu care se pot confrunta în această perioadă. Reamintim că, începând cu data de 9 noiembrie 2020, s-au suspendat, pentru o perioadă de 30 de zile, toate activitățile didactice care impun prezența fizică în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal a preșcolarilor și elevilor, urmând ca acestea să se desfășoare în sistem on-line, conform Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 5.545/2020.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.