Consiliera personală a edilului din Stănești, dată afară de primar pentru greșeala lui Blideanu și a echipei sale

2872

Nu este niciun secret că Primăria Stănești este condusă absolut după ureche de primarul liberal, Ștefan Blideanu, aflat la mâna contabilului instituției, Floarea Pîrvulescu(nevasta fostului primar) și a secretarei primăriei, Claudia Ștefoane(care nu a dat concursul pentru post, deoarece nu are studii juridice, dar a rămas la timonă, ca delegat, în baza unor dispoziții succesive ale edilului local). La cererea celor două, primarul, extrem de vulnerabil în legătură cu fiul său, plătit fără să fie prezent la muncă, deși e director de cămin cultural, și-a destituit, săptămâna trecută, consilierul personal, în condițiile în care femeia avea un contract valid, dar un post inexistent în organigramă. Și asta, din 2017, moment pentru care s-a creat un prejudiciu instituției de peste 70.000 de lei. Banii, culmea, au fost acoperiți, din ,,economiile” primarului, spun angajați ai instituției publice, în timp ce Blideanu a inițiat deja demersuri să-și recupereze acum suma în cauză de la fosta sa consilieră. În cauza care întrece orice închipuire este necesară o verificare impusă de prefect.

Maria Spînu a fost angajată consilier personal al edilului de Stănești, la scurt timp de la câștigarea scaunului de primar de către liberalul Ștefan Blideanu, fost medic veterinar în comună. În 2017, postul de consilier personal dispare însă din organigrama primăriei, dar contractul consilierului rămâne, salariata fiind prezentă zilnic la muncă, semnând condica și fiind băgată de șeful său chiar în comisii ale primăriei. Salariați ai primăriei și nu numai, mai ales cetățeanul Isdrugă, susțin la unison că dispariția postului are la bază un demers inițiat de contabila Floarea Pîrvulescu, care ar fi fost ofticată că angajata primarului îi mai deschidea ochii pe jumătate închiși ai edilului local. Cert este că, desființarea postului nu creează, în mod uimitor, timp de trei ani, și anularea contractului de muncă al consilierului personal Spînu, dimpotrivă.

Comisii nule de drept
Femeia neînștiințată mai vine încă trei ani la muncă, opt ore pe zi, face parte din comisii importante a căror activitate este, în atare condiții, nulă de drept, și își încasează salariul lunar. În 2019 chiar i s-a mărit acesteia salariul, lucru care nu alertează pe niciunul dintre cei care știau de organigrama modificată.Asta însă, până săptămâna trecută, când primarul, la cererea contabilei și a secretarului delegat al primăriei, a destituit-o pe consilieră din funcție, motivând lipsa postului din organigramă, deși au trecut trei ani de când edilul și chiar consilierii știau situația. În ultimul timp, o sesizare anonimă ajunge la poliție și la ANAF în legătură cu situația alambicată a consilierului personal. Cele două organisme decid că s-a creat un prejudiciu instituției și că banii trebuie să revină la Finanțe.

Prejudiciu acoperit din casieria primăriei, totodată seif personal al primarului!
Prejudiciul în acest caz depășește 70.000 de lei, iar banii s-au acoperit, a motivat Blideanu,din propriul său buzunar, edilul oprindu-și aici așa-zisa mărinimie. Mai exact, acesta a început demersuri prin care dorește să recupereze salariile plătite, dar muncite, de la fosta sa consilieră. Cristi Isdrugă, cetățean din Stănești, cunoscut pentru că a dezvăluit public o serie de nereguli grave făcute de administrația ,,Blideanu” și de o parte a echipei sale, a intervenit, ieri, critic, la adresa jocurilor făcute de primar și de cele două salariate, asta doar cu câteva luni de la începerea campaniei electorale. ,,În data de 2 iulie 2020 a fost forfotă mare în Primăria Stănești. În cele trei birouri ale primarului, contabilei și secretarei, se numărau grămezi de bani, acestea provenind însă, culmea, din casieria primăriei, locul unde susținea Blideanu că și-ar ține el economiile personale. De acolo și în acest mod, deși este de noaptea minții, s-a acoperit prejudiciul la Finanțe, lucru care impune însă o verificare urgentă a Corpului de Control al Prefectului de Gorj. Consilierii au fost și ei părtași la această măgărie, la bătaia de joc aplicată acestei femei. Să nu uităm însă, că, în această instituție există un grup infracțional, care face și desface soarta salariaților, a cetățenilor și felul cum este împărțit banul public discreționar, beneficiind de sprijinul unui primar slab, nepregătit care anunță că va candida pentru un nou mandat pentru că nu are salariu. Se știe că edilul încasează un salariu destul de mare cu sporuri. Nu știu dacă este de râs sau de plâns”, a spus Cristi Isdrugă. Primăria Stănești a mai fost verificată de Corpul de Control al Prefectului, după ce primarul nu a dat salariile angajaților timp de mai multe luni.
A.STOICA

1 COMENTARIU

  1. Stanestiul putea sa fie fruntea comunelor din Gorj. Doar dacă ne gândim ce zona superba este, cu tot ce vrei, munte, apă, istorie, aproape de oraș. Puteau sa facă un proiect și măcar aeroportul de la întrarea în comună, aeroportul german din al 2-lea război mondial. Nu degeaba germanii au ales zona aceea pentru un aeroport, zona ferita de vanturi puternice, cu munții în spate. În afara de părintele Gheorghitoaia, Dzeu sa îl ierte, care a făcut TOTUL în comuna, nici nu am dreptul sa îl compar cu nulitățile și cu hoții care s-au perindat la primăria asta în ultimii ani. Ar fi devenit COMUNA AGROTURISTICA cu un aeroport regional, am prieteni din Finlanda, Germania care au venit in zona și nu le vine sa creadă cât de NULI ȘI HOȚI sunt în primăria aia. Sa va fie rușine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here