Consilier local, învingător în lupta cu ANI

217

Un consilier local din comuna Padeș a câștigat în instanță procesul prin care Agenția Națională de Integritate îl declara incompatibil. Ilie Ciorbă, fost consilier local din partea PSD, a câștigat procesul după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis, pe 11 februarie, recursul formulat în procesul care a început în 2012 la Curtea de Apel Craiova. „Modifica sentința recurată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul Ciorbă Ilie. Anulează raportul de evaluare înregistrat sub nr. 12078/G/II/01.03.2012 emis de A.N.I.”, se precizează în decizia instanței supreme.
Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție este irevocabilă. Fostul consilier local Ilie Ciorbă, angajat al Primăriei Padeș în prezent, a intrat în vizorul Agenției Naționale de Integritate în anul 2010, iar în 2012 inspectorii de integritate au finalizat cercetările, concluzionând că acesta s-a aflat în incompatibilitate întrucât a ocupat o funcție care îi era interzisă prin lege.
„CIORBĂ Ilie s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28.01.2011 – 30.09. 2011, deoarece a deținut, simultan, atât funcția de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Padeș, Județul Gorj, cât şi calitatea de administrator la S.C. PADES UTIL S.R.L., societate subordonată Consiliului Local al Comunei Padeș. În perioada 22.06.2008 – 30.09.2011, CIORBĂ Ilie a deținut funcția de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei  Padeș, Județul Gorj. Începând cu data de 28.01.2011, CIORBĂ Ilie deține calitatea de administrator la S.C. PADES UTIL S.R.L., societate subordonată Consiliului Local al Comunei Padeș, Județul Gorj”, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate din anul 2012.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here