Consideraţii despre ţelurile educaţiei

202

Se pune problema şi întrebarea stringentă „Ce ţel al educaţiei este suficient de cuprinzător, flexibil şi eficient, astfel încât să poată include toate fazele dezvoltării unui copil; de la primele luni de existenţă şi mai departe?
Întrebarea poate fi retorică, dar problema trebuie să aibă o soluţie. O soluţie care nu este la îndemâna oricui, o soluţie pentru care instituţiile abilitate au programe speciale, diverse şi cuprinzătoare, unele eficace altele mai puţin.
Există domenii în care copii au strictă „ nevoie „ de îndrumare.  De o îndrumare calificată, pertinentă, cu principii bine definite, în care să nu existe ” reluări”, şi în care să găsim ceva valoros, o experienţă probată şi eficienţă în care să sădim, să corelăm, să corijăm şi să dezvoltăm psihic şi intelectual demersul iniţiat asupra activităţii de educaţie, asupra copilului, încât să-l determimăm să respecte acele ” jeloane” care duc spre menirea supremă a omului, aceea de-a fi o fiinţă superioară, capabilă de o gândire selectivă, de un comportament adecvat uman, de o atitudine pozitivă în a interacţiona corect cu semenii săi.
Este evident  faptul că nimeni dintre noi, nu au fost întrebaţi la naştere ce vom deveni. Părinţii s-au bucurat de venirea noastră, pe lume, ca fiinţă umană.. Trebuie să înţelegem, mai întâi, noţiunea de „uman” , de condiţie umană.. Nici tu, nici eu, nici altcineva nu am fost întrebaţi, cum ne vom trăi viaţa! Şi nici în ce familie ne vom naşte! Dar, un răspuns poate fi: naşterea noastră a avut loc fără ca noi să fi avut ceva de spus. Pentru că era imposibil! Cu  timpul educaţia îşi făcea efectul. Mediul în care trăim, în care ne dezvoltăm fizic şi psihic îşi spune cuvântul.
Primele mişcări, primele priviri, primele sunete sunt esenţiale. V-aţi pus întrebarea: Ce gândeşte acel copil?, la câteva minute de viaţă, care încă nu a reuşit să comunice, şi relaţioneze?! Nu ne-am formulat-o! Dacă ne-am pune această întrebare şi aici, biologii au un cuvânt de spus,  cu siguranţă moştenirea genetică are un cuvânt de spus. Dar şi mediul în care ne dezvoltăm social, uman şi educaţional au un rol esenţial, chiar uriaş. Când motivul educaţional: familia, societatea, etc. nu intervin prin metode bine statuate, nu cele coercitive fizic sau psihic, în dezvoltarea psihică, fizică şi intelectuală a unui „ individ” în condiţii şi reguli stabilite, se spune că există un eşec. Eşecuri umane sau……………………..umane, nu trebuie să existe! E important de ştiut.
A doua naştere a fiecăruia dintre noi o poartă sistemul educaţional  şi tot ceea ce ţine de acesta.
Cine vrea să-şi poarte singur povara vieţii, cine crede că poate rezolva singur, problemele vieţii şi existenţei sale, poate să o facă. Cine crede că se descurcă, de unul singur, cu vina vieţii lui, trebuie să poarte responsabilitatea pentru acesta. În rest, nu este posibil decât, supunându-se unor rigori bine stabilite, de acceptare şi înţelegere, de formare şi autoformare educaţională, de a stabili relaţii şi acţiuni, încât mereu să fim supuşi unei autocenzuri individuale.
Când un copil iese din „tipare”, familia, părinţii au în decursul vieţii lor cele mai diverse probleme, cu acesta, dar şi cu societatea.
Sunt dezamăgiţi pentru că odrasla lor:
– Nu împlineşte aşteptările părinţilor şi familiei sau a  societăţii;
– Ies în evidenţă numai prin moduri proaste de a se comporta;
– Au rezultate slabe la învăţătură şi în viaţă;
– Nu se îmbracă şi nu au  ţinută decentă;
– Au un stil de viaţă ………….
– Au păreri diferite, contradictorii;
– Nu reuşesc să se integreze în societate:
– Nu sunt deschişi la oportunităţiile ivite;
– Resping ………….părinţilor, sfaturile lor;
– Resping orice demers cu privire la educaţia lor;
– Etc.
Am enumerat, doar câteva din ceea ce un copil ieşit din „tipare” poate să facă.
Pentru părinţi, pentru societate, este important să găsim cauzele, motivele, pentru care propriul copil iese din „ tipare” sau, care sunt acele „ tipuri” în care individul nu se pote încadra, nu le poate îndeplini nu le poate respecta? Exista vreo scuză a ţelului educaţional? Adaptabilitatea copilului la cerinţele societăţii cere explicaţii. Pentru că aici, discutăm de copii care în exterior nu arată niciun handicap sau boală care să se vadă şi nici nu este considerat drept copil cu ADHD, înţelegând că avem de a face cu copii cu dezvoltare normală şi totuşi nu!
Pentru acei copii care sunt verificaţi şi au o dezvoltarea psihică şi fizică conform standardelor stabilite se pune problema ţelului educaţional. Dragostea faţă de semeni, faţă de familie, faţă de părinţi, faţă de învăţătură, faţă de valorile umane, acest lucru trebuie încurajat.
Ştim că pentru un anumit  timp, în „încăperea” alăturată cineva se ocupă de copilul nostru şi că, pentru scrurt sau mai lung timp, nu suntem responsabili, dar, oricând, putem fi chemaţi în caz de nevoie pentru a contribui la educarea copilului. Şcoala şi familia sunt ca într-o simbioză? Cineva calificat are grijă de copilul nostru. Şi noi, trebuie să avem grijă de proprii copiii.
Trebuie să manifestăm flexibilitate şi înţelegere, toleranţă şi să acordăm să fim atenţi la o educaţie aleasă întotdeauna şi………..
Trebuie să înveţi mereu, ca să înveţi pe alţii.
Să învăţăm mereu, să ne perfecţionăm şi putem lua ca să experimentăm ca exemplu: comportamentul…………: Este „grăitor”, să ţinem seama de el. Dar, despre asta, poate în intervenţile ulterioare.
Prof. Zălog Constantin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here