Toate genurile literare sunt importante, dacă se ridică la un nivel artistic remarcabil. Ierarhiile scriitorilor şi ierarhizările operelor literare lansate de unii teoreticieni, critici şi istorici literari, care ignoră condiţia de mai sus sunt de-a dreptul derizorii şi discutabile. Clasicii de la societatea Junimea şi de la revista Convorbiri literare, Ion Creangă, Ioan Slavici, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale, rămân scriitori incomparabili, ca ierarhie, cronologie şi axiologie literară reprezentând exemplar genurile literare tradiţionale, poezia, proza și dramaturgia. De aceea surprinde şi acum aserţiunea unui reputat şi venerabil teoretician, critic și istoric literar, nonagenar, precum Paul Cornea, după care proza ar marca evoluţia şi prestigiul unei literaturi. O prejudecată teoretică este şi aceea după care poeţii şi dramaturgii ar fi mai importanţi decât prozatorii, deoarece s-ar fi afirmat şi impus înaintea acestora. Homer, Pindar, Anacreon, Sapho, Vergiliu, Horaţiu şi Ovidiu, Eschil, Sofocle, Euripide, Shakespeare sunt la fel de celebri, ca şi Rabelais, Cervantes, Balzac, Lev Tolstoi, nume ilustre de prozatori, veritabili clasici ai literaturii universale.
Această cam prea amplă introducere nu-i fastidioasă pentru cititorii devotaţi ai revistei noastre, Caietele Columna. Se pare că este apropiată de adevăr opinia după care dramaturgia sau teatrul ar fi rămas în urma poeziei şi prozei din secolul XX şi de la începutul secolului XXI, situaţie oarecum verosimilă pentru literatura noastră şi literatura europeană. Proza s-a situat constant pe aceeaşi treaptă valorică cu poezia.
Nu putem face, deocamdată, un istoric al evoluţiei prozei de pe meleagurile gorjene, nici nu este pertinent, după cum se poate constata din rândurile următoare. Orice comentator onest şi cât de cât competent al prozei gorjene contemporane, postbelice şi postdecembriste, trebuie să pornească de la un reper bibliografic fundamental, de la volumul Scriitori gorjeni, Membri ai Uniunii Scriitorilor din România, apărut în anul 2016, la Editura Pim, din Iaşi, ca amplă şi completă Antologie editată de Biblioteca Judeţeană “Christian Tell” Gorj, cu aportul doamnei Manager Olimpia Bratu, şi al poetului – coordonator, Viorel Surdoiu.
Dintre cei douăzeci si trei de membri ai USR cuprinşi în această antologie salutară şi exemplară, de vreo patru sute de pagini, cel puţin zece sunt prozatori remarcabili, cultivând proza scurtă şi proza de amploare epică, romanescă. Cei zece prozatori antologaţi sunt, în ordine alfabetică: Aurel Antonie, Cristian George Brebenel, Ionel Buşe, Ion Cepoi, Eugen Docescu, Alex Gregora, Ion Hirghiduş, Doina Iovănel Spineanu şi Lazăr Popescu. Ei se află în prezent pe treapta maturităţii bioliterare depline, în privinţa personalităţii şi creaţiei lor, prozastice. Am semnalat şi am abordat sumar diferite aspecte ale prozei lor, mai întâi în pagina a doua a revistei caietele Columna, intitulată de mine La prima lectură, după aceea într-un compendiu critic, colectiv și micromonografic, apărut sub egida CJCPCT Gorj, pentru a-l trata şi evalua, la al treilea nivel hermeneutic și critic, mai extins şi mai aprofundat, în micromonografiile proiectate în compania Editurii Pim din Iaşi.
Se afirmă şi se impun, în climatul emulativ creat şi menţinut de posibila Şcoala gorjeană de literatură, mai multe prozatoare şi mai mulţi prozatori, de diferite vârste şi categorii profesionale, care aspiră, fără veleitarism şi arivism literar, la o omologare cât de cât modestă a criticii literare. I-aș aminti, ca formând prima generaţie de acest fel, pe scriitorii promoţiei mele de liceu, prin naştere, ultimii interbelici, de extracţie rurală: Ion Bureţea-Sâmbotin, Ion Canavea-Dănești, Antonie Dijmărescu-Hurezu, Iulian Popescu-Licurici şi … Ion Trancău-Vlăduleni. Toţi scriu şi tipăresc la senectute, destul de tardiv, dar antum, poezii, proze scurte şi romane, iar cel menţionat la final efectuează cu obstinaţie exerciţii de digitaţie în genul vast și generos, de extraordinara vivacitate al criticii literare.
Proza gorjeană, neevaluată şi nevalidată critic în mod pertinent, din deceniile postbelice și postdecembriste ar merita o mai atentă receptare şi evaluare din partea criticilor literari sau comentatorilor de pe aceste meleaguri. Fără a etala obsecvioase şi ipocrite aprecieri, condescendente, cred că proza feminină din Gorj, obiectivă şi subiectivă, dorică şi ionică, potrivit terminologiei româneşti acreditate de Nicolae Manolescu în trilogia Arca lui Noe, are câteva reprezentante demne de a fi scoase din cvasianonimat: Zorila-Certezeanu, Liliana Voichița Puiu Craciun, Victoria Munteanu-Stolojanu, Delia Vulpe și mai multe altele.
Victoria Munteanu–Stolojanu este aceeaşi prozatoare cunoscută din registrul stării civile prin grupul lexical-antroponimic Stolojanu-Munteanu Victoria-Ileana, născută la 30 aprilie 1972 la Târgu-Cărbuneşti, Judeţul Gorj. Asemenea amplă identitate o găsim atestată în pagina 219 de Note bibliografice din eleganta carte cu titlul O altă lumină lină, editată în colecţia Opera Omnia. Romanul de azi la TipoMoldova.
Aşadar, Victoria Munteanu-Stolojanu a ieşit din anonimat, tipărind romanul cu titlul menţionat anterior şi fiind integrată în impozantul Dicţionar al scriitorilor romani contemporani, coordonat de Ioan Holban, un critic şi istoric literar de incontestabil prestigiu în actualitatea noastră cultural-literară, Victoria Munteanu-Stolojanu s-a făcut cunoscută şi prin aprecierile critice ale redactorului cărţii sale, Aurel Ştefanachi, prin prefaţa Cuvânt înainte. Reîntoarcerea la (re)sursele originare semnată de Ion Popescu-Brădiceni, prin adevărata Prefaţă, mai mult o recenzie ca rezultat al lecturii fidele a doamnei profesoare Paraschiva Munteanu, prin Cronica de carte: Spune-mi tot ce vrei, publicată de regretatul scriitor gorjean Al. Doru Şerban, în Gorjeanul din 13 iulie 2002, p. 6, prin aprecierile critice ale aceluiaşi scriitor apărute în ziarul Ager din ianuarie 2005, apoi ale lui Ioan Popescu Chebacea din eseul Neastâmpărul creaţiei, tipărit în Universul din martie 2005. Despre cartea Omul fără frică au făcut consideraţii critice favorabile Ioan Popescu Chebacea, George Manoniu, Dumintru Dănău, Ion Popescu-Sohodol şi o altă prefaţă a lui Ion Popescu Brădiceni la romanul Puma nu mai mârâie, apărut la Editura Universul Imaginii, Tg-Jiu, 2016.
Victoria Munteanu-Stolojanu nu face parte din cohorta unor prozatori veleitari. Ea are vocative si elan, alteori entuziasm creator, dar şi reticenţe personale, pe care trebuie să le tempereze, să le echilibreze compoziţional, cu aceeaşi rigoare, de la viziune prozastică, la structură şi stil. Romanul O altă lumină lină, cu un titlu parţial asemănător meditaţiei argheziene Lumină lină, înserată în cuprinsul cărţii ca autentic si omagial moto, este, ca orice creaţie literară, pasibil de unele revizuiri auctoriale. In acest sens, structura romanului trebuie concepută şi desfăşurată cu un plus de rigurozitate şi tehnică a ansamblului epic romanesc. Subiectul sau trama cărţii sunt ancorate în realitatea cotidiană de o stringentă actualitate, fără a ignora elementul complementar al inspiraţiei şi imaginaţiei ficţionale. Interesant este modul romanesc prin care Victoria Stolojanu-Munteanu sugerează o virtuală replică, optimistă, mesianică, la meditaţia argheziană, dată de eternul sacrificiu matern. Personajele sunt veridice şi verosimile, în această carte a experienţelor şi trăirilor autentice şi imaginare. Dialogurile sunt fireşti, cele ale unor fiinţe umane care au străbătut direct meandrele existenţei, în plan social şi spiritual. Stilul romanului ne permite să-l încadrăm în acea ordine feminină, precizată de teoreticianul şi criticul literar francez Albert Thibaudet, ionica, în viziunea şi stilul critic manolescian. Romanul Victoriei Stolojanu-Munteanu trebuie situat în tradiţia prozei feminine romaneşti, preponderant ionică, reprezentată de Hortensia Papadat-Bengescu.
Ion Trancău
