Astăzi, 6 august 2021, avem Sărbătoarea «Schimbarea la Faţă a Domnului», care este praznuită la Mănăstirea Lainici şi în multe biserici de parohie din judeţ şi din ţară, fiind o sărbătoare care aminteşte de minunea petrecută pe Muntele Tabor, acolo unde Mântuitorul Iisus Hristos Îşi descoperă dumnezeirea Sa! Pentru a evidenţia conotaţia liturgică a Sărbătorii, să spunem că Norul care apare în fiecare an pe Muntele Tabor, dimineaţa, la finalul Sfintei Liturghii este Lumina pură, lumina necreată, similară cu Lumina Sfintei Învieri! Asemeni tuturor momentelor mari ale Evangheliei, Domnul Iisus Hristos ia cu Sine pe Petru, Iacov şi Ioan, şi s-a dus pe un munte înalt, după Tradiţie, Taborul, unde Se schimbă la Faţă dinaintea lor. Acolo, Faţa Lui a strălucit ca soarele şi hainele s-au făcut albe ca lumina! Şi li s-a arătat Moise şi Ilie. Emoţia îl provoacă pe Petru la cea mai simplă reacţie: «Doamne, bine ne este nouă aici. De vei voi, voi face aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie» (v. 4), iar, aşa va fi de atunci mereu întâlnirea cu minunea vederii lui Dumnezeu. Te face să uiţi de tine, Te face să încerci să-L ţii pe Dumnezeu la îndemână, dinaintea ta în fiecare icoană care devine o colibă pe Tabor, în plină Lumină. Atunci se aude Glasul Tatălui Ceresc, grăitor, dar fundamental adeveritor al dumnezeirii FiuluiSău, când împlineşte minunea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care am binevoit; de Acesta să ascultaţi” (v. 5). Căzuţi cu faţa la pământ, ucenicii sunt ridicaţi din teama admiraţiei de cuvântul Mântuitorului, revenit din Lumină ca să fie Lumina care grăieşte: „Sculaţi-vă, nu vă temeţi!”(v. 7). Astfel, Sărbătoarea aceasta trece dincolo de timp, un Timp al Învierii, al Slavei Lui Dumnezeu, pentru că revelează transfigurarea totală şi definitivă a lumii! Este important să subliniem faptul că Trupul lui Hristos pe Muntele Tabor, precum, în genere, în toată viaţa Lui, s-a făcut izvor al harului necreat al lui 
Dumnezeu prin unirea ipostatică a firii dumnezeieşti cu firea omenească. Prin dumnezeiasca şi Sfânta Împărtăşanie, omul nu primeşte în mod abstract harul lui Dumnezeu, ci, Trupul asemenea-lui-Dumnezeu (omótheo) al Lui Hristos, înseamnă izvorul harului necreat. Tâlcuind faptul dumnezeieştii Schimbări la faţă, vedem că există o diferenţiere în ceea ce priveşte participarea la Slava lui Dumnezeu, deoarece, Trupul pe care l-a asumat Hristos prin unirea ipostatică a firii dumnezeieşti şi a firii omeneşti a devenit izvor al harului necreat al lui Dumnezeu, de aceea chipul Lui strălucea ca soarele. Pe Ucenicii Săi şi, în general, pe oamenii care s-au învrednicit să participe la lucrarea-energia Lui îndumnezeitoare, i-a îndumnezeit şi îi îndumnezeieşte! Aşadar, ei sunt părtaşi după har şi dumnezeiască bunăvoinţă la lucrarea-energia îndumnezeitoare a lui Dumnezeu! Şi veşmintele devin mai strălucitoare prin Slava lui Dumnezeu, dar, şi întreaga creaţie se veseleşte. Cu alte cuvinte, creaţia se luminează şi se veseleşte, dar numai oamenii se îndumnezeiesc! Textul evanghelic, ce sprijină întâlnirea noastră cu Mântuitorul, cuprins în Evanghelia de la Matei (17.1-9), ne aduce aminte că această Schimbarea la Faţă a Domnului, dinaintea Ucenicilor Săi, se petrece îndată după ce Acesta Îşi vestise Patimile şi Moartea Sa (Matei 16. 21-28). Un personaj sigur de moartea sa, şi încă moarte pe Cruce, aduce, prin Schimbarea Sa la Faţă, plusul de credinţă din care izvorăşte şi nădejdea învierii noastre! Să spunem, în final, că aceasta este expresia Schimbării feţelor noastre, din fricoşi în curajoşi pentru împărăţie, din feţe de robi ai fricii în feţele pline de lumina Libertăţii întru ceea ce înseamnă Calea, Adevărul şi Viaţa!
Preot Paroh, Ioan VODISLAV, Parohia Pojogeni, Gorj
