În ziua de 18 aprilie 2024, în sala de şedinţe a Muzeului Judeţean «Alexandru Ştefulescu», s-a desfăşurat Conferinţa privind activitatea desfăşurată de către conducerea asociaţiei în perioada: aprilie 2023-aprilie 2024, în baza prevederilor Legii nr. 502/ 2004, privind asociaţiile pensionarilor, a Statutului propriu şi a Regulamentului intern de funcţionare. Aşa cum a subliniat domnul ec. Petre Rădulescu, Preşedintele Asociaţiei, ,,ne dorim ca la reuniunea la ale cărei lucrări participăm, să ofere un bun prilej de analiză competentă a manifestărilor asociaţiei, pentru ca eforturile să se concentreze asupra creşterii preocupărilor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale pensionarilor, pentru apărarea şi obţinerea drepturilor prevăzute de către legislaţia în vigoare, pentru consolidarea din punct de vedere organizatoric şi financiar a asociaţiei”, subliniindu-se faptul că în acest context se pot aprecia concluziile desprinse din adunările generale de dare de seamă de la nivelul filialelor asociaţiei.
Printre problemele analizate s-au aflat eforturile pentru majorarea pensiilor, evoluţia puterii de cumpărare a veniturilor obţinute, dezvoltarea serviciilor de asistenţă socială oferite pensionarilor, îmbunătăţirea accesului acestora la serviciile medicale şi alte obiective care privesc îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă! S-a insistat asupra faptului că a existat o bună colaborare cu conducerile unor instituţii, cum ar fi: Consiliul local şi Primăria Târgu-Jiu, cu Casa Judeţeană de Pensii, pentru rezolvarea solicitărilor pentru obţinerea biletelor de tratament balnear, cu Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru Persoanele Vârstnice, fiind acordate ajutoare financiare cu prilejul sfintelor sărbători creştine, pentru zilele de 1 şi de 8 Martie, fiind apreciată activitatea filialelor Curpen şi Strâmba-Jiu, pentru rolul în viaţa comunităţilor respective şi pentru respectul de care se bucură pe plan local. Unii vorbitori au evidenţiat necesitatea atragerii unor noi membri în cadrul asociaţiei, ca şi înfiinţarea unor noi filiale la nivelul judeţului, prin creşterea preocupărilor pentru ca în spaţiul public să fie amintite acţiunile asociaţiei, folosindu-se în mai mare măsură mass-media locală!
Printre obiectivele şi acţiunile aprobate de către Conferinţa de Dare de seamă anuală din ziua de 18 aprilie 2024, putem aminti: urmărirea aplicării prevederilor Legii nr. 360/ 2023, privind sistemul public de pensii, recalcularea, stabilirea şi plata pensiilor, organizarea de întâlniri cu parlamentari ai Gorjului, pentru a cunoaşte ceea ce se intenţionează a se face pentru ameliorarea vieţii pensionarilor, aplicarea de măsuri care să asigure calitatea şi accesul pensionarilor la serviciile publice, intervenţii la Casa Naţională de Pensii Publice pentru repartizarea unui număr mai mare de bilete de tratament, demersuri la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, organizarea unor întâlniri cu medici de specialitate, iniţierea acţiunilor de ajutorare a unor pensionari cu venituri modeste, creşterea numărului de acţiuni de socializare la cluburile pensionarilor, organizarea unor schimburi de experienţă cu conducerile filialelor din judeţ, mediatizarea unor aspecte din problematica pensionarilor şi multe alte obiective stringente din această perioadă şi din perioada următoare! Domnul prof. dr. Gheorghe Nichifor, vicepreşedinte al Consiliului judeţean Gorj, prezent la conferinţă, a remarcat faptul că există trei mari aspecte care afectează viaţa pensionarilor: veniturile mici, starea de sănătate şi singurătatea, ultima fiind cea care provine din neputinţă! În concluzie, participanţii la Conferinţă au apreciat poziţia domnului Preşedinte Petre Rădulescu, care a încheiat astfel: ,,Conferinţa organizaţiei noastre, stimaţi delegaţi, reprezintă un moment de afirmare a unităţii acesteia, cu toate că au fostşi unele încercări de destructurare, dar, fără să se reuşească ceea ce s-a dorit! Noi rămânem uniţi şi solidari cu acţiunile şi cu obiectivele noastre”, a subliniat în final, domnul ec. Petre Rădulescu! (G. VASILE)