Conducerea Confecţia, acuzată că se imixtionează în Sindicatul Liber

458

Directorul SC Confecţia SA, Constantin Racoceanu, este acuzat de lidera Sindicatului Liber din cadrul fabricii din Târgu-Jiu că se bagă, fără să aibă voie, în treburile organizaţiei sindicale. Racoceanu a semnat, în urmă cu câteva luni, o cerere de retragere din sindicat, pentru un angajat apropiat, respectivului nu i-a oprit unitatea cotizaţia pentru sindicat, ca în instanţă, fostul sindicalist să susţină că este încă membru şi că i se opreşte cotizaţia sindicală, dar în sumă mai mică. Directorul fabricii este acuzat că face tot posibilul pentru a-şi menţine apropiatul în sindicat, asta deoarece fostul sindicalist este într-un litigiu cu Sindicatul Liber.

Racoceanu, reprezentantul administraţiei din Fabrica de Confecţii, se crede şi lider sindical. Acesta a aprobat în februarie retragerea unui membru din sindicat şi recent i-a aprobat acestuia revenirea în organizaţia sindicală. Deşi directorului fabricii i s-a atras atenţia că se imixtionează în treburile sindicale, care nu îl privesc, Racoceanu a dat din umeri şi a transmis liderului de sindicat că va mai face asta, citindu-i un articol dintr-o lege.
Pe 3 iulie, însă, pentru neplata cotizaţiei către sindicat pentru salariatul Haralambie Condoiu, s-a ţinut şedinţă de comitet sindical prin care s-a hotărât, prin vot secret, excluderea din sindicat a respectivului. Hotorârea i-a fost transmisă fostului sindicalist, prin poştă. Sindicatul nu l-a mai vrut în rândurile sale pe acest Haralambie Condoiu deoarece era apropiat administraţiei, ar fi încălcat statutul sindical iar, printre altele, şocant este că i se permite să-şi vândă produsele lactate realizate în gospodărie pe bancul de lucru, în incinta unităţii. “Haralambie Condoiu îşi vinde brânza şi laptele din gospodărie direct la locul de muncă în atelierul unde îşi desfăşoară activitatea, fiind tolerat de conducerea fabricii, care îl vrea înpoi în sindicat pentru a da informaţii administraţiei ce se întâmplă acolo”, a declarat liderul de sindicat de la Confecţia, Cristina Sîrbu. Femeia susţine că, Condoiu este agreat de conducere pentru că are acest proces cu sindicatul din unitate, organizaţia fiind în conflict cu administraţia.

activitate confectia facuta de mineLa Confecţia nu se plăteşte încă vechiul minim garantat
Sindicatul este în conflict cu administraţia pe bună dreptate deoarece angajaţilor, peste 170 la număr, tot mai puţini din lună în lună, nu li se plăteşte nici vechiul minim garantat. Din august, o dată cu aplicarea noului minim pe economie, cu siguranţă angajaţii vor lucra tot mai mult, dar cu bani puţini. Sîrbu susţine că la Confecţia nu se respectă planul de reorganizare al fabricii, aprobat de instanţă, iar la capitolul salarizare, acolo unde este prevăzut ca la personalul indirect-productiv salariaţii să fie retribuiţi în funcţie de realizatul/societate, iar diminuarea să nu fie de 25% din salariul tarifar, acest lucru nu se respectă, pentru toţi. “Se face discriminare astfel încât în Atelierul Parter, pe perioada de vară, salariile sunt date în procent mai mare salariaţilor indirect-productivi, faţă de restul angajaţilor indirect-productivi din unitate”, a completat lidera de sindicat.

Ameninţări la adresa liderului sindical
“Directorul Racoceanu nu se limitează la aceste ilegalităţi, ci mi-a spus, ieri, că îmi va lua chirie pe spaţiul în care funcţionează Sindicatul Liber, pe motiv că sediul acestei organizaţii ar trebui să fie, în opinia sa, în afara fabricii. Acest lucru este incorect, şi contrar art 183 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate”, a spus, revoltată, Sîrbu. Acum fabrica din Târgu-Jiu lucrează tot pentru export, pentru Italia, volumul de muncă fiind mare, dar numărul salariaţilor tot mai mic.
Anamaria Stoica

4 COMENTARII

  1. Aceasta masura de penalizare a personalului indirect productiv a fost propusa chiar de lidera de sindicat la negocierile C.C.M din anul 2010, penalizarile ajungind sa fie in luna octombrie a anului 2010 si de 51% din salariu, pe atunci de 825 RON. La ultimile negocieri care au avut loc anul acesta lidera de sindicat s-a zbatut mai mult pentru cele 5 zile pentru activitati sindicale ale ei, nicidecum pentru problemele personalului muncitor,legea nr.62,ART. 35 spunind:
    (1) Membrii aleşi în organele executive de conducere ale sindicatului care lucrează
    nemijlocit în unitate în calitate de angajaţi au dreptul la reducerea programului lunar de lucru
    cu un număr de zile destinate activităţii sindicale, negociate prin contractul sau acordul
    colectiv de muncă la nivel de unitate, fără obligaţia angajatorului de a plăti drepturile salariale
    pentru aceste zile. Asadar conducerea nu era obligata sa-i plateasca cele 5 zile pentru activitati sindicale,unitatea fiind si in insolventa,deci intr-o situatie foarte grea,Lidera de sindicat apeleaza la santaj doar pentru a-si apara cele 5 zile si functia,punind pe tava personalul indirect productiv.

  2. Din 01-2012 în Contractul colectiv de muncă s-a stabilit „ca personalu indirect productiv să fie plătit în funcţie de producţia lunară realizată pe unitate, iar diminuările din salarii nu vor fi mai mari de 25% din salariul de bază” .Cum majoritate angajaţilor din societate , au avut salariul de bază cu câteva zeci de lei mai mare decât salariul minim pe economie era şi evident că prin aplicarea unei asemenea măsuri nu se mai respectă salariul minim pe economie. Nu pot să înţeleg cum au putut fi de acord cu o asemenea măsură cei din conducerea sindicatului , mai ales că aceasta se aplică inclusiv muncitorilor necalificaţi care au salariul minim pe economie Mult mai grav este faptul că acest contract colectiv a fost verificat şi aprobat de Inspectoratul judeţean de muncă, iar pe el se regăseşte şi semnătura reprezentantului B.N.S. pe judeţ Măceşanu Marius ,sindicat la care este afiliat cel de la Confecţia S. A.Târgu -Jiu Este incalificabil cum apără şi promovează drepturile angajaţilor aceşti reprezentanţi ai sindicatelor. Chiar şi acum la jumătatea lunii iulie 90% dintre angajaţi au salariul de bază in contractele individuale sub 900 de lei ,maiştri având 870 lei. deşi de la 1 iulie salariul minim s-a majorat la 900 de lei. În urma nemulţumirilor şi retragerilor din sindicat , s-a hotărât de către conducerea sindicatului ca să li se oprească şi celor care nu mai sunt membri de sindicat 0,5 din salariu. Înţeleg că legea permite reţinerea acestor sume şi nemembrilor de sindicat iar banii nu pot fi folosiţi decât la plata cheltuielilor avute la negocierea contractelor de muncă , iar dacă cei din conducerea sindicatului au folosit banii în alte scopuri , atunci este o problemă .Ce mai este de spus , în legătură cu aceste reţineri este faptul că legiuitorul nu precizează dacă aceşti bani pot fi reţinuţi pe o perioadă de câteva luni sau are caracter de permanenţă cum se aplică şi la Confecţia S.A. Tîrgu jiu Se precizează în articol că ” la personalul indirect productiv salariaţii să fie retribuiţi în funcţie de realizatul / societate , iar diminuarea să nu fie de 25% din salariul tarifar „. Dacă s-a stabilit ca diminuarea să nu fie de 25% din salariul tarifar atunci cât s-a stabilit să fie ?Aşa cum arătam la început în Contractul colectiv se precizează că penalizările să fie de până la 25% ,înţelegând de aici că chiar dacă producţia lunară realizată este mai mică de 75% . procentul de penalizare nu poate fi mai mare de 25% Aplicarea acestor diminuări din salarii conforme de altfel cu Contractul colectiv au făcut ca majoritatea angajaţilor indirect productivi să nu-şi primească salariul minim pe econmie de-a lungul utimilor 5 ani în majoritatea lunilor.Cât despre discriminările care se fac , în sensul că procentul de diminuare din salarii s-a aplicat diferit , aceastea au existat şi există de la început (09 -2009 ) şi nu cred că lidera de sindicat nu cunoaşte acest lucru, faptul că s-a extins la un număr mai mare v-a genera anumite efecte .surprinzătoare chiar.

  3. Dl.Racoceanu nu a semnat nicio cerere de retragere din sindicat ci doar o cerere de neretinere a cotizatiei,dna. Sirbu neaducind la cunostinta conducerii de refuzul cererii de retragere .D-lui Condoiu i s-a respins cererea de retragere din sindicat de catre „d-na presedinte”pe motiv ca nu s-a adresat in cerere cu „D-na Presedinte”.Referitor la produsele vindute de acesta in incinta societatii dna Sirbu sa nu uite ca si ea a consumat produsele acestuia chiar degeaba,neplatindu-i chiar nici un ban.Atunci erau bune?Cit despre excluderea acestuia din sindicat consider ca este un abuz(dealtfel nu ar fi primul)deoarece Statutul sindicatului spune la art.6. „Pentru savirsirea abaterilor de la statut membrul de sindicat poate fi sanctionat cu mustrare,avertisment sau excludere”.Acelasi statut spune:”Sindicatul este organizatia fara caracter politic care reuneste salariatii in scopul apararii si promovarii drepturilor si intereselor lor profesionale,economice,sociale,culturale si sportive in raporturile cu patronatul”,ori dna Sirbu si-a permis sa ceara la negocierile C.C.M penalizarea personalului indirect productiv stiind ca acolo exista si membrii de sindicat,membrii care o platesc sa le apere interesele in raport cu patronatul,De ce nu va spune Sirbu cum s-au facut alegerile in sindicat in 2013,de ce nu va spune Sirbu cum a falsificat 253 de semnaturi ale membrilor de sindicat intr-un dosar de reprezentativitate.de ce nu va spune Sirbu cum a falsificat semnatura propriei secretare in C.C.M din 2011,contract care a fost inaintat si I.T.M-lui,de ce nu va spune Sirbu cum si-a facut card in banca pe banii din sindicat,folosindu-se de ei la orice ora din zi si din noapte,de ce nu va spune Sirbu cum nu da socoteala la banii cheltuiti din fondul sindicatului nici macar propriului comitet,de ce nu va spune Sirbu de limbajul pe care-l foloseste vizavi de membrii sai,chiar pe mine facindu-ma bou.Si lucrurile ar putea continua.Daca va indoiti de cele spuse de mine,va pot pune la dispozitie dovezi care pot incrimina pe aceasta zis „Presedinta”unele dintre ele chiar incendiare.Va multumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here