Complexul Energetic Oltenia organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de inginer în cadrul Serviciului Investiții Energie – Departamentul Investiții al Direcției Strategie Dezvoltare.
Concursul se va desfășura la sediul societății din municipiul Târgu-Jiu și va consta în susținerea unei probe scrise și a unui interviu. Proba scrisă se va susține în data de 28 noiembrie, ora 10.00, iar interviul este programat pentru data de 30 noiembrie, la aceeași oră.
Condițiile pentru ocuparea posturilor sunt următoarele: absolvent studii superioare tehnice cu diplomă de licență; cunoștințe utilizare PC (Word, Excel); autorizație pentru a presta activitatea de dirigenție de șantier cel puțin pe domeniul o 3.2.
Drumuri, poduri, tunele, poste de aviație, transport pe cablu – de interes județean, respectiv domeniul o 5.3. Lucrări hidrotehnice – categoria de importanță B.
Dosarele de participare vor fi depuse la Direcția Resurse Umane a societății din Târgu-Jiu până la data de 22 noiembrie, ora 15.00, și vor conține următoarele documente: cerere de participare; copie act de identitate; copiile diplomelor de studii și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări; copiile autorizațiilor pentru domeniile de autorizare obținute; certificat de cazier judiciar; curriculum vitae; adeverință medicală (de la medicul de familie); copie carnet de muncă și/sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă și/sau specialitate.
Izabella Molnar