Condiţii draconice pentru reluarea antrenamentelor! Ionuţ Stroe: ,,Nu se negociază!”

725

Sportivii de performanţă îşi pot relua antrenamentele, după 15 mai, doar dacă respectă un protocol strict. Recomandările au fost făcute de către Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii, dar mai pot suferi modificări până la momentul apariţiei în Monitorul Oficial. Până la publicarea ordinului, ministrul Ionuţ Stroe a susţinut, marţi, o conferinţă de presă pentru a prezenta cluburilor măsurile de protecţie pentru diminuarea riscului de infecţie cu COVID-19, asociat reluării pregătirii. Astfel, va fi stabilită o listă a personalului a cărei prezenţă este absolut necesară pentru pregătirea şi derularea sesiunilor de antrenamente şi activităţilor suport. Înaintea reluării antrenamentelor, fiecare persoană absolut necesară fiecărui club (staff echipă, staff medical, sportivi) va sta obligatoriu o perioadă de 14 zile în izolare la domiciliu împreună cu toate persoanele care locuiesc la acel domiciliu. La ieşirea din izolare, personalul va fi testat pentru COVID-19, urmând ca doar persoanele care au rezultatul testului negativ şi nu prezintă semne şi simptome specifice din definiţia de caz să fie admise să intre în bazele de cantonament desemnate. Aceste persoane nu vor părăsi baza de antrenament pe toată perioada desfăşurării acestuia în locaţia asigurată, cu excepţia vizitei medicale obligatorii. În săptămâna de început a antrenamentelor se va planifica vizita medicală la INMS şi policlinicile sau ambulatoriile de medicină sportivă din ţară. Se vor crea, în baza de antrenament sau în proxima vecinătate, două spaţii de izolare pentru persoane cu simptomatologie COVID-19, de câte o persoană, care să nu comunice nici între ele. Vor exista echipamente de protecţie (PPE) pentru personalul medical la baza de antrenament, plus termometre şi pulsoximetre obligatoriu.Membrii fiecărei echipe, personalul de antrenament şi un număr minim de personal care să efectueze curăţenia, dezinfecţia, şi alte sarcini de logistică reprezintă singurele persoane a căror prezenţă este permisă în baza de cantonament.Personalul administrativ şi de suport va sosi în locaţiile stabilite înaintea grupurilor de sportivi şi va asigura pe toată perioadă, pregătirea: terenului de antrenament, asigurarea echipamentului sportiv corespunzător, organizarea aprovizionării şi asigurarea pachetelor cu mâncare, dezinfecţia spaţiilor cât mai des şi ori de câte ori este necesar. Clubul va asigura personalului echipamentele necesare de protecţie (dintre care mănuşile şi masca sunt cerinţele minimale) pe toată perioada turei.Folosirea spaţiilor definite se va face gradual, în funcţie de etapa de antrenament în care se află echipa, iar saunele vor fi închise.Prezenţa membrilor personalului în zona vestiarului trebuie să fie limitată pe cât posibil şi, în general, se recomandă ca și acesta să nu fie utilizat în aşa fel încât să fie respectată regula distanţării. Trebuie acordată o atenţie particulară curăţării şi dezinfecţiei acestei zone, de fiecare dată după ce a fost utilizată. Hainele purtate vor fi depozitate în saci biodegradabili, ce vor fi amplasaţi în coşuri aflate la o distanţă cât mai mare de zonă şi care să fie marcate vizibil cu inscripţia: ,,obiecte pentru dezinfecţie”. Este recomandat ca zona medicală şi de fizioterapie să fie limitată la sportivii care au nevoie de îngrijiri medicale. Toate materialele sanitare trebuie schimbate după fiecare sportiv. Transportul sportivilor și antrenorilor, de acasă spre locul de cantonament, se va face, de preferință, cu automobilul propriu, fără opriri pe traseu.Sunt printre cele mai importante reguli prevăzute în documentul prezentat, marţi, de Ionuţ Stroe. Ministrul Tineretului şi Sportului a declarat că reluarea antrenamentelor nu înseamnă obligatoriu şi revenirea competiţiilor sportive. Meciurile oficiale vor primi undă verde doar dacă situaţia epidemiologică este sub control.,,Aceste condiții nu se negociază. În momentul de față, competițiile sportive sunt suspendate. Nimeni nu poate să își programeze meciuri, atâta timp cât nu există cadru legal pentru a defini această perioadă. Până una-alta, din schimbul de informații pe care l-am avut, entitățile sportive au nevoie de o lună de pregătire, a căror reguli le-am definit prin aceste documente. Lucrăm în paralel și la definirea unui cadru legal pentru perioada de competiții. În momentul de față, nu se pot organiza competiții. Probabil că în viitor, în două-trei săptămâni… Atenție, acest lucru este în directă relație cu evoluția epidemiologică. Dacă situația ne va permite, e posibil să întârziem cu competițiile”, a declarat ministrul.

Jucătorii din izolare… în carantină!
Cea mai drastică măsură luată de Guvern prevede intrarea jucătorilor în carantină pentru două săptămâni, iar apoi urmează coşmarul fiecărui sportiv: un cantonament continuu, până la finalizarea sezonului.,,Jucătorii și membrii staffului tehnic vor sta în carantină 14 zile, iar apoi trebuie să respecte condiții de izolare în cantonament, vor trebui respectate și în timpul competițiilor. Deci cu toții vor sta într-un cantonament continuu. Știu că fotbaliștii nu sunt învățați cu cantonamentele de lungă durată, dar, din păcate, situația actuală impune acest lucru. Atât pe perioada pregătirii centralizate, cât și pe perioada desfășurării competiției, sportivii trebuie izolați. Vom detalia și vom anunța public aceste măsuri când vom avea acest document care să descrie faza de competiție. În momentul de față este prematur să avansăm asemenea scenarii atâta timp cât perspectiva este una destul de îndepărtată. Pentru următoarea lună avem cadru legal pentru antrenamente. Dacă evoluția ne va permite, subliniez, vom ieși în scurt timp și cu un document care să descrie această fază. Reluăm sportul etapizat, gradual”, a explicat Ionuț Stroe.Din actualul sezon de Liga 1 mai sunt de disputat opt etape din play-off și 12 din play-out, iar din Liga 2 și Liga 3 mai sunt de jucat câte 14 runde.

Bazele sportive rămân închise
Dacă profesioniştii au primit o gură de oxigen, cei care practică sportul ca activitate de timp liber sau pentru a se menţine în formă mai au de aşteptat. Sunt interzise în continuare jocurile de echipă, iar sălile rămân închise.
,,Azi nu vom vorbi despre reluarea competiţiilor, ci doar de faza de pregătire. Aşa cum spunea şi preşedintele României, pentru moment, bazele sportive nu se vor redeschide pentru sportivii amatori. Pentru cei care vor să facă exerciţii fizice în aer liber o vor putea face, dar nu în grupuri mai mari de trei persoane. Condiţiile pentru sportivii de performanţă care sunt enunţate în acest ordin sunt complexe şi descriu un regim foarte strict, de testare, de monitorizare, de cantonament și izolare a tuturor celor care își doresc reluarea pregătirii sportive”, a declarat Stroe.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here