Se spune că pelerinul călătorește ajutat de două călăuze: cel-ce-este-peste-tot, ca o alegorie a insațietății minții, cum îl descrie însuși Comenius, dar, şi renumitul «Amăgire», un fel de alegorie a superficialității lumii materiale, pornind în căutarea profesiei care să-l satisfacă pe deplin pe curiosul de noutăţi! Astfel, «Amăgire» îi dă tânărului o pereche de ochelari prin care totul capătă un aspect schimbat, deoarece depărtarea devine apropiere, iar, apropierea depărtare, micul pare mare și marele pare mic, urâtul se transformă în frumos și frumosul în urât, și așa mai departe! Cele două călăuze ajung la un oraș-labirint, înconjurat de un abis divizat de șase străzi principale, care reprezintă cele șase categorii de persoane ale lumii: părinți, copii și servitor, artizani și comercianți, intelectuali, clerici, guvernatori și magistrați, cavaleri și militari, pentru ca în centrul orașului să fie «piața comună», la masa căria stă Înțelepciunea, regina lumii. Către partea de vest se află Castelul «Fortunei», păstrat doar pentru cei aleși! Prin urmare, rătăcind pe aleile orașului, pelerinul întâlnește tot felul de oameni, aflaţi în cele mai diferite stări de spirit, dar, la un moment dat vede totul pe dos, adică, un fel de… cu susul în jos ! Dezamăgit de deșertăciunea vieții și îngrozit de moarte, pelerinul rătăcit în labirintul «Amăgirilor», ajunge să renunţe la lumea materială și își găsește salvarea în propria sa inimă, în viața spirituală îndrumată de Dumnezeu, Creatorul ei suprem!
Pelerinul rătăcit în labirintul «Amăgirilor» pierde forma și conținutul!
Exemple de situaţii care au o structură labirintică subsidiară abundă în perioadele campaniilor electorale prin situaţii pe cât de diferite în subiectele tratate, pe atât de similare în abordare. Dar, labirintul va reapărea în toată complexitatea lui în paroxismul ca un labirint șerpuitor, care cuprinde trecutul și viitorul și care implică, într-un anumit fel, prezența astrelor! Desigur, uneori imaginația este limitată, dar infinitatea combinațiilor dintre puținele ei elemente poate însemna desluşirea tainelor labirintului! Analizând continuu modul în care percepem timpul și spațiul, pelerinul rătăcit în labirintul «Amăgirilor», va pierde chiar distincția dintre formă și conținut, dintre lumea reală și cea fantastică, aşa că printre ideile de care este cel mai legat respectivul pelerin se numără și calendarul recurent al evenimentelor istorice, dilatarea și contractarea timpului, visul din vis, deci, calea labirintului oniric! În zilele noastre, în care propaganda şi minciunile sunt la ordinea zilei, pelerinul rătăcit în labirintul «Amăgirilor», pur şi simplu se pierde în jurul unui mănunchi de simboluri strâns legate unul de celălalt prin analogii și corespondențe bizare! Unele metafore ale labirintului gândului uman, prin coliziunea brutală a contrariilor, realul și iluzoriul, ordinea și dezordinea, astfel că pelerinul descoperă o lume a cărei frumusețe secretă se dezvăluie celor care sunt pregătiți să-i îmbrățișeze paradoxurile acute și să devină o parte a întregului său labirint enigmatic. Labirintul pelerinului este destinat a fi descifrat de către oameni ai momentului, înlăuntrul unui număr indefinit și poate infinit de galerii hexagonale care compun universul pelerinului rătăcit în labirintul «Amăgirilor». Dar, nici o altă ficțiune a secolului al XXI-lea creştin, nu coboară în semnificația labirintului arhetipal mai bine decât creatorul labirintului cretan, prin trezirea conștiinței unui artist care se revoltă împotriva constrângerilor societății în care trăiește și care, întocmai ca arhitectul grec, alege să plece și să se înstrăineze în exil. Ca metaforă unificatoare a calculabilului și incalculabilului, ca imagine sintetică a lucrurilor sau ideilor complet opuse, labirintul a fost adoptat drept simbolul-cheie al peregrinărilor pelerinului modern! Ruptura inițiată de perspectiva globalistă asupra artei și a lumii își găsește originile în spargerea coerenței matematice care caracteriza lumea în decursul vremilor trecute, iar, una dintre tehnicile preferate ale globaliştilor neoliberali, respectiv, cea a divagațiilor aplecate spre minciună şi spre dezinformare, a promovat mizeriile de astăzi, afacerile în care contează doar banii murdari, în care cinstea, măiestria şi subtilitatea sunt înlocuite cu prostocraţia, mai ales că în epoca globalistă, manipularea electoratului constituie, în cele din urmă, triumful mediocrităţii, a covrigarilor, triumful scopului lor suprem, minciuna şi manipularea! În epoca globalistă, a capitalismului triumfalist, a banului Mamona, forma statică este compusă şi recompusă, spațiul este dilatat prin extinderea intereselor globaliste, astfel că pelerinul care se gândeşte la credinţă şi la Dumnezeu, se trezeşte în postura pelerinului rătăcit în labirintul «Amăgirilor», prin contractarea proporțiilor transversale, mai ales că echilibrul este astfel pierdut, iar, lumina și umbra se opun violent și nu există tranziții între una și cealaltă.
Pelerinul rătăcit în labirintul «Amăgirilor» uită că lumea e ca un labirint!
Culorile întunecate ale propagandei globaliste sunt simple, reci și neclare, contrastele sunt puternice, iar efectul dominant cade în starea psihologică a surprinderii şi a stupefacţiei! Ceea ce caută globaliştii este labirintul membranos, iregularitatea, dizarmonia, misticul, disonanța, excentricul, hipertrofia, discrepanța, deformarea și dezinformarea, în cele din urmă, frica, șocul sau nesiguranţa zilei de mâine, mai ales că noțiunea stilistică de globalism primește o semnificație dublă: fie ca înglobând tendințele malefice ale secolului al XX-lea, fie ca descriind o tendință generală ce se găsește la nivelul oricărei epoci revolute! Globalismul neoliberal, nu poate fi clar delimitat istoric, întrucât trăsăturile sale fundamentale sunt regăsite la politrucii de duzină, care aparțin unor stiluri diferite şi este suficient să aducem în discuție simbolismul mistic al propagandei războinice, rezultat din intenția de comunicare a omului cu propria lui tăcere, cu lipsa curajului comunicării directe, totul rezumându-se la comunicarea on-line, manipulată şi controloată prin sateliţi! Un exemplu al deformării actului de comunicare interumană, ale cărui origini trebuie identificate și reinterpretate potrivit noului context în care apare intoxicarea mediatică, poate conduce la ideea că postura pelerinului rătăcit în labirintul «Amăgirilor», face lumea ca un labirint şi se referă şi la o componentă ludică a artei globaliste, dar nu în direcția jocului, ci în aceea a atitudinii spirituale a creatorului și a înclinației sale către latura irațională, pseudo-intelectualistă și destructivistă. În epoca dominaţiei globalismului neoliberal, intelectualismul pare să fie unul dintre cuvintele cheie pentru înțelegerea propagandei globaliste, care ne conduce din nou la arhetipul labirintului lui Dedal, în care fantasmagoria este atât de «fericit» combinată cu artificialul, încât elementul ludic este cel mai evident un «ars combinatoria», un mecanism de permutare și combinare care dă naștere unor ilustrații ca pătratul magic, palindromul sau echivalentul său electoral, recurența, fiindcă o geometrie variabilă a prezenţei la urne ia naștere atunci când drumurile confuze și întrețesute ale labirintului sunt reflectate în compoziția unui program politic aberant şi dezgustător! În concluzie, drama pelerinul rătăcit în labirintul «Amăgirilor», adică a votantului fără sens, îmbracă forma absurdului, iar, succesiunea de evenimente se desfășoară în timp, tot așa cum este nevoie de timp pentru călător să traverseze aleile labirintului rătăcirilor. Dar, timpul nu este singura legătură dintre votant şi votat, iar, pelerinul rătăcit în labirintul «Amăgirilor», trebuie să găsească tehnici specifice pentru crearea ordinii artificiale, a convoluțiilor și, mai ales, a sintezei perfecte între linearitate și circularitate, probabil cea mai semnificativă trăsătură a construcției labirintice. În fine, pentru că votantul epocii globaliste este pelerinul rătăcit în labirintul «Amăgirilor», să concluzionăm prin faptul că trăsăturile primordiale ale unui voiaj prin labirint, adică tensiunea și angoasa resimțite din cauza efortului de a găsi ieșirea, de a se salva și, astfel, de a se purifica, își găsesc echivalentele politicianiste legate de tiparele asimetrice care creează forme în oglindă, disonanțele, conflictele tonale sau instabilitatea armonică rezultată în tensiunea resimțită de omul care a ajuns ca să exprime semnificația labirintului electoral, în care tronează postura pelerinului rătăcit în labirintul «Amăgirilor», astfel că lumea ca un labirint, se referă şi la o componentă dizgraţioasă a politicii globaliste!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
