Finanţatorul echipei Energeticianul, Nicolae Sarcină, a privit meciul de lângă banca tehnică a formaţiei vizitatoare. Alături de omul de afaceri gorjean a stat Dănuţ Perjă, managerul general al echipei. Sarcină a intrat în vorbă cu spectatorii în timpul jocului, mărturisindu-le acestora că planul său este să facă o echipă din tinere talente, care să joace un fotbal plăcut. Patronul formaţiei din Valea Jiului şi-a pierdut firul poveştii în minutul 45, când jucătorii şi antrenorii ambelor echipe s-au răfuit cu arbitrii întâlnirii din cauza controversatului gol anulat. Nervos, principalul creditor de la Pandurii, Marin Condescu, a coborât din “loja” sa şi a venit val-vârtej spre vestiare. Cei doi “conducători” de club nu s-au băgat în seamă, în timp ce aşteptau fluierul final al primei reprize. După meci, Marin Condescu a declarat că decizia ciudată a centralului a creat o motivaţie suplimentară pentru fotbaliştii lui Adrian Bogoi.“Cred că golul anulat i-a ambiţionat mai mult pe băieţi. Prima repriză a fost una încrâncenată, fără ocazii. Niciuna dintre echipe nu a vrut să primească gol şi a jucat pragmatic. Eu nu înţeleg însă pe ce criteriu a revenit, după două minute, arbitrul asupra deciziei iniţiale, prin care validase golul. Chiar şi asistentul se dusese spre mijlocul terenului. Ce să înţeleg, că a rememorat faza în minte, cu mare întârziere. Nu i-a mers VAR-ul din cap?! Eu cred că pe linia porţii mai erau şi doi fundaşi adverşi, nu doar Tudoran”, a spus, ironic, Condescu. În ceea ce priveşte preţul biletelor, fostul preşedinte de la Pandurii a declarat că tichetele de acces au avut valoare dublă doar pentru acest joc. Nicolae Sarcină şi ginerele său, Alin Zgripcea, preşedintele clubului Energeticianul, şi-au plătit biletele pentru confruntarea disputată sâmbătă. “Referitor la preţul dublu al biletelor, aşa e şi la Petroşani, 20 de lei. Domnul Sarcină nu are nicio calitate oficială la Energeticianul, aşa că era firesc să plătească bilet ca să vadă meciul, ca oricare spectator. E treaba domnului Zgripcea, dacă l-a plătit şi el. El putea să intre gratis. Eu, de câte ori am fost la Jiul, am plătit 20 de lei pe bilet, iar biletele la această valoare au fost doar pentru meciul cu Energeticianul, de etapa viitoare revenim la 10 lei”, a spus Condescu după joc.
Cătălin Pasăre