Condescu, imun la “Apocalipsa” Pandurilor: “Avem forţa necesară să ne continuăm activitatea!”

945

Data de 21 iunie 2017 era văzută de mulţi ca “Ziua Z” pentru Pandurii. Clubul gorjean era în faliment, dacă cei doi administratori nu făceau dovada plăţii unor datorii către Finanțe. Preşedintele USMO, Marin Condescu, a declarat însă, pentru cotidianul “Gorjeanul”, că Tribunalul Gorj va analiza, din nou, aceste “pretenţii” financiare…în octombrie! Pandurii poartă mai multe războaie în Instanţă, iar pentru Condescu orice zi în plus este importantă. “Sunt câteva cereri de faliment de la unii oameni care spun că ar avea bani de luat de la noi. Niciuna din aceste cereri nu poate să-şi producă efectul până în octombrie. Judecătorul a dat acest termen”, a declarat, miercuri, Condescu. Fostul şef de la clubul de fotbal susţine, în continuare, că trupa gorjeană a fost privată de nişte bani tocmai de jucătorii care îşi cer acum drepturile. “Să luăm, de exemplu, cazul lui Ovidiu Herea. Noi vom demonstra, dacă rămâne definitivă hotărârea de la Târgu Mureş, că nu are niciun ban de luat, pentru că el nu a mai vrut să intre pe teren. Am făcut deja acţiune la TAS, este posibil să rămânem în prima ligă. Am făcut hârtie şi la Curtea de Apel Bucureşti pentru anularea deciziei. Marea noastră speranţă este că din două părţi vom reuşi să întoarcem hotărârea, iar la Comisia de Recurs să ne judece pe fond, pentru că ei ne-au judecat pe excepţie şi ne-au comunicat, în 22 mai, că ne resping pentru o excepţie că ar fi fost tardiv. Explicaţia şi motivarea au venit în limba engleză! Dacă ne întoarcem la Comisia de Recurs, lucrurile sunt clare, noi vom câştiga acest proces, şi luăm minim 3 puncte înapoi”, a adăugat Condescu.

Oamenii “grei” ai judeţului, aliaţi?
E clar că de-a lungul timpului puţini au tras la aceeaşi căruţă când a venit vorba de echipa de fotbal. Exemplele din ultimii ani sunt elocvente, iar Pandurii a fost o vacă de muls pentru mulţi oameni din judeţ. E ceva pur românesc! Întrebarea este dacă factorii cu putere de decizie mai cred că pot întoarce mortul de la groapă. Marin Condescu crede în miracole, şi spune că este sprijinit. “Consiliul Judeţean şi-a dat consimţământul, Consiliul Local îl are deja, găsim şi ceilalţi investitori, îi dăm drumul şi jucăm la Motru. Am făcut hârtia, pe 25 iunie ni se va aproba. Noi am făcut în «timpurile» mele două investiţii majore, la Rovinari şi la Motru, în terenurile sintetice şi, conform înţelegerii de atunci, timp de 25 de ani putem să folosim gratuit bazele lor sportive. Atunci ne gândeam că e vorba de copii şi juniori, nu şi de echipa mare. Am vorbit cu preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, voi discuta şi cu viitorul primar, nu a fost încă învestit, dar avem vechea hotărâre a Consiliului Local că va finanţa activitatea sportivă. Am vorbit şi cu Sorin Boza de la CEO, ne vom mai întâlni. Avem forţa necesară să ne continuăm activitatea şi oameni care vor veni lângă noi, indiferent de decizia Complexului Energetic Oltenia”, a precizat Condescu.

Calcule realiste sau speranţe deşarte?
În acest moment, mulţi se întreabă ce caută Marin Condescu în fruntea clubului, iar unii se miră de unde are bani de luat. Condescu e, până la proba contrarie, creditor, dar oare chiar crede că-şi mai poate recupera drepturile? Să fie şi o ambiţie personală după ce a fost îndepărtat de la echipă de alţi oameni “pricepuţi”? Până una, alta, Condescu îşi face calculele sale şi spune că patrimoniul clubului ar acoperi datorii importante, iar suma pe care o are Pandurii de dat, deşi semnificativă, nu impune falimentul. “Valorificarea patrimoniului clubului aduce peste 2 milioane euro. Mă refer la proprietăţile care există deja, terenurile care sunt în custodia clubului până în 2020, Centrul de Copii şi Juniori. Chiar dacă retrogradăm, iar acţiunile noastre din Instanţă nu au succes, pentru 2 milioane euro nu are rost să băgăm clubul în faliment. Pentru 2-3 milioane euro, datorie care trebuie plătită în patru ani de zile, e păcat să se renunţe la tot ce este aici”, a spus preşedintele USMO.

Cine ar juca la Pandurii?
Dacă Marin Condescu se pregăteşte pentru sezonul 2017/2018, pe lângă alte întrebări, rămâne una la fel de importantă: “Cu ce jucători?” Ce-i drept, fostul lider din minerit era considerat nebun şi în iarnă, când alături de Robert Bălăeţ şi Flavius Stoican a reuşit să încropească o formaţie decentă, care a retrogradat dramatic. Bălăeţ nu mai e însă la club, nici Stoican, iar mai mulţi angajaţi au fost trimişi în şomaj. Condescu este însă convins că dacă terenul sintetic din cadrul complexului sportiv din Târgu-Jiu va fi refăcut, Pandurii va promova încă din primul an de “B”, asta dacă va juca în Liga a 2-a. Pe de altă parte, varianta Eugen Neagoe pare să fie încă în picioare. Ar aduce tehnicianul şi un director sportiv? “Avem antrenor, Eugen Neagoe. Mâine, dacă îi dăm verde, a venit aici cu tot ce trebuie. Transferurile se fac până la 1 septembrie. Reticenţa era mare şi pentru echipa pe care am făcut-o în ianuarie. Dacă nu erau anumite jocuri, eram şi acum în prima divizie. Asta a fost, am murit în picioare, cu 27 de puncte”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here