Condescu: „Disponibilizările de personal se vor face numai la cerere”

305

condescuLiderul Federaţiei Naţionale Mine Energie(FNME), Marin Condescu, a participat ieri în capitală la o întrunire la care au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Băncii Mondiale şi ai Fondului Monetar Internaţional(FMI).

Condescu susţine că a discutat în acest cadru şi despre disponibilizările din minerit şi energie, despre situaţia în care se află Societatea Naţională a Lignitului Oltenia(SNLO), dar şi despre datoria istorică a Hidroelectrica către entităţile energetice din această regiune. “A fost o întâlnire cu şeful delegaţiei FMI, cu Uniunea Europeană şi Banca Mondială şi am discutat despre restructurarea sectorului minier şi energetic, despre provocările care sunt în acest domeniu şi despre perspectivele lui. (..)dacă ar fi după Guvernul României, Banca Mondială, FMI-ul şi Comisia Europeană lucrurile ar fi bune pentru minerit, deoarece şi ei văd ca şi motor al repornirii economiei româneşti sectorul minier şi energetic. Am vorbit despre ce se întâmplă cu acest sector, despre faptul că statul blochează SNLO-ul dar tot statul penalizează această societate cu profit, de datoria istorică de 17 mii de miliarde pe care Hidoelectrica o are către sectorul minier şi energetic din Oltenia, şi despre politica ANRE de a da 40% din producţia de energie electrică de la Rovinari, Turceni şi Craiova un preţ sub cel de cost”, a declarat Condescu.

Disponibilizări neforţate

Condescu a expus la această întâlnire importantă şi despre disponibilizările şi programul de aşteptare iniţiat de FNME. “În sectorul minier şi energetic am convenit şi au căzut de acord, în discuţiile cu noi,( să vedem ce se va întâmpla şi cu Guvernul României, cum va fi finalizată şi scrisoarea de intenţie), că cea mai bună soluţia pentru atragere de investiţii este parteneriatul şi nu privatizarea acestor entităţi energetice. Disponibilizările de personal se vor face numai la cerere, pentru cei care cred că, în perioada imediat următoare, este mai avantajos din partea lor să primească plăţi compensatorii, decât să primească concedii de aşteptare 24 de luni plus 10”, a mai menţionat şeful FNME.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here