Condescu bagă mare să pună mâna pe milionul de euro de la Pandurii! Datoria chirografară a fostului președinte a devenit, brusc, privilegiată

267

Marin Condescu a depus, săptămâna trecută, noi acte la CS Pandurii Târgu-Jiu, pentru a dovedi că datoria de peste un milion de euro pe care o pretinde clubului ar avea o bază reală. Deși putea să depună aceste acte de trei ani de zile de când se judecă pentru o cauză similară la Olt, Condescu a preferat să scoată abia acum “de la naftalină”, actele care îl transformă, brusc, din chirografar, într-un creditor privilegiat. Se demonstrează astfel că Marin Condescu beneficiază de suport la nivelul conducerii clubului, atât administratorul special, cât și cel judiciar arătând că îi mănâncă din palmă. Ultimul a confirmat deja la cererea reprezentantului IAIPP Gorj, Dan Morega, că actele depuse de Condescu, în ultima săptămână, există, dar și faptul că se va face în cauză o expertiză contabilă. Morega a cerut, în schimb, în cadrul unei conferințe de presă, ca organele de cercetare penală să se autosesizeze și să ia, din nou, urma fărădelegilor lui Condescu.

În spatele promisiunilor publice că va da pentru Pandurii, Marin Condescu a început deja să ia sume de bani de la clubul de fotbal, totul cu complicitatea lui Marin Golea, administratorul special al structurii sportive, fostul său aghiotant sindical. Condescu ia astfel, săptămânal, pentru masa servită jucătorilor la cârciuma sa și a consoartei sale, dar acesta este doar mizilicul, fostul președinte pregătindu-se serios să pună mâna pe milionul de euro pe care îl pretinde, și în instanță, clubului de fotbal. De altfel, în foamea sa de bani, Mărin s-a scormonit de niște documente așa-zis doveditoare, menite să-l convingă pe administratorul judiciar al clubului, Emanoil Ciobanu, că datoria “istorică” i se cuvine. Actele depuse de Condescu, în mod șocant, ar fi schimbat, deja optica administratorului judiciar de la CONSULTING COMPANY IPURL, care susține doar că în cauză se va face o expertiză contabilă.
Se știe însă în cadrul clubului că, de la depunerea actelor, Condescu a fost transformat din creditor chirografar(n.r. creditorul a cărui creanţă nu este garantată prin garanţii personale sau reale), în creditor privilegiat(n.r. creditorul a cărui creanţă este garantată printr-un privilegiu constituit în virtutea legii). Acest lucru îi oferă acum fostului președinte de la Pandurii o poziție confortabilă, asta înaintea procesului din ianuarie de la Olt.

Calcule greșite, cu intenție?!
Nu este acesta însă singurul neajuns de care beneficiază clubul de fotbal care pare că se dezintegrează sub insolvență și nu că se repune pe linia de plutire. Se pare că și calculele sumelor datorate de club salariaților s-au făcut cu intenție greșit, asta pentru ca totalul debitului de mai sus, la care i se alătură cea pentru prestatori și pentru Condescu, să depășească datoria Pandurii către Finanțe, spun finanțiștii din afara acestui for sub insolvență.
Specialiștii vorbesc și de prezența ilegală a reprezentantului salariaților în Adunarea Creditorilor CS Pandurii, dar și de revenirea la club, treptată, a “oamenilor” lui Condescu.

Morega cere organelor să-i ia urma “escrocului”!
Aceste informații, dar și altele au fost prezentate, miercuri, și în conferința lui Dan Morega, președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice Gorj.
“Acest individ s-a apucat iar de șmenuiri. În primul rând, a mutat La Boierul, restaurantul lui, masa Pandurilor. A încasat deja primele facturi cu ordine de plată. Este inadmisibil așa ceva. Cer organelor de cercetare penală să se autosesizeze pe două probleme. De unde are clubul acele datorii de peste un milion de euro către Condescu, debite care nu se regăsesc în contabilitate, dar pentru care acum, brusc, s-a trezit să prezinte așa-zise dovezi. Este vorba de acte măsluite de doi indivizi care au făcut parte în AGA. Cer tragerea la răspundere a acestora și a lui, la Parchet, pentru fals, uz de fals și înșelăciune. Aici nu trebuie expertiză contabilă, ci una judiciară. În al doilea rând, vreau să le transmit să le fie rușine asociaților de la Pandurii care au votat în nesimțirea lor și în complicitate cu Condescu pe Golea administrator special, un «escroc» dovedit cu documente care lua miliarde de la CE Rovinari pe role făcute de Minprest. Mai mult, AGA acceptă să îl pună administrator pe Rădoi, șoferul lui Condescu. Mizerabil domnilor, în acest post al Crăciunului. Escrocheriile voi le-ați valorizat pentru acest infractor de drept comun. La câți bani a furat voi îl susțineți în continuare pe acest popă fără biserică. El se ocupă de furturi și hoții și nu de întărirea echipei. Îl pune pe Rădoi și pe Golea, oamenii lui, în timp ce AGA doarme”, a criticat Morega.
“Cer public excluderea USMO-ului din CS Pandurii pentru că acest USMO nu a plătit cotizația ca asociat al clubului. Adică hoțul nu dă nimic, dar prin tentaculele și mafia creată, caracatița făcută de Condescu, distruge clubul fără resentimente”, a conchis Morega.
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. Foarte grav imi pare faptul ca au permis ca jucatori ai clubului de mare valoare gen Jordy, Obodo, Mrzljak si altii sa plece liberi. Cand acus vin transferurile si clubul castiga bani buni pe ei. Un club care se vaita ca n-are bani sa se descotoroseasca pur si simplu de cei care inseamna sacul cu aur al clubului e ne mai intalnit. Afministratorii astia ori nu stiu cu ce se mananca fotbalul, ori sunt pusi sa aduca intentioanat prejudicii clubului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here