Principalul creditor al clubului Pandurii, Marin Condescu, a declarat că fondul de investiții din Spania a virat deja prima tranșă de bani în conturile clubului. Pe lângă afaceriștii spanioli, clubul va fi sprijinit și de o societate din Belgia. Pandurii așteaptă, în continuare, banii reprezentând cotizațiile neacordate de membri fondatori, care ar ajuta clubul să treacă de procesul de insolvență.„Fondul de investiții din Spania a virat în urmă cu câteva ore cele câteva zeci de mii de euro, așa cum a fost convenția. Considerăm că, din acest moment, intră în grupul de asociați al clubului. De asemenea, mai există o societate din Belgia care a venit alături de noi. Pe lângă echipa mare, se vor ocupa și de juniori, unde avem 200 de jucători. Vor împrumuta clubul cu anumite sume, urmând ca vara viitoare, când clubul se va transforma în societate pe acțiuni, sumele respective să fie transformate în acțiuni”, a declarat Marin Condescu pentru Gazeta Sporturilor.
Cătălin Pasăre